Protocolul pentru preluarea CET Borzești de către administrația locală Onești a fost semnat la sfîrșitul săptămînii trecute, atît de primarul Emil Lemnaru, cît și de conducerea Termoelectrica SA București. Primarul Oneștiului și-a pus semnătura cu condiția acceptării unei liste de obiecțiuni ce se referă în principal la anularea datoriilor și pierderilor, precum și la asigurarea surselor de finanțare pentru aprovizionarea cu combustibil. Totodată, s-a stabilit ca numărul de salariați ce vor trece la Termon SA Onești, noua societate ce va distribui agentul termic pentru populație și agenții economici oneșteni, să fie de 75. Directorul Sucursalei Electrocentrale (SE) Borzești, Constantin Leacșu, ne-a declarat că în cîteva zile se va finaliza analiza schemei de personal pentru a se stabili numărul celor care va fi disponibilizați. Directorul SE Borzești ne-a declarat că „probabil va fi vorba de 150 de persoane care vor primi salarii compensatorii”, restul angajaților urmînd să lucreze în continuare la SE Borzești. Aceasta ar fi a patra disponibilizare de personal de la SE Borzești din 1994 pînă acum. În urmă cu opt ani, la prima disponibilizare masivă de personal de la SE Borzești, au fost trimiși în șomaj 500 de energeticieni. După cinci ani, în 1999, au rămas fără muncă 1.080 de salariați pentru ca în această vară să mai fie trimiși acasă alți 60 de angajați. (Cristian BIBIRE)
Șomajul, primul efect al trecerii CET Borzești la Primăria Onești
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.