Meseria operator la introducerea, validarea sau procesarea datelor pe computer pare să rămînă favorita șomerilor băcăuani, după cum o arată statisticile privind cursurile de formare profesională organizate în fiecare an prin Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM). „Pe parcursul lui 2005, au optat pentru această calificare 272 de persoane fără loc de muncă, dintre care 177 au absolvit, iar 46 și-au găsit deja serviciu în domeniu”, a declarat Octavian Țicău, șef serviciu la AJOFM. Alte cursuri frecventate masiv de șomeri în ultimele luni mai sînt cele de ospătar, frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist și zidar-pietrar-tencuitor. „Anul acesta au fost cuprinși la cursuri peste 1.100 de șomeri, care le urmează în mod gratuit, dar și 259 de salariați, ce le urmează contra-cost”, a mai explicat reprezentantul Forțelor de Muncă. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.