Pentru a avea o partidă bună de pescuit, mai ales în pescuitul crapului, primul lucru pe care trebuie să-l faceți este alegerea bălții și totodată alegerea locului în care doriți să pescuiți. Dacă aveți mai multe ore petrecute pe acel lac, cu siguranță cunoașteți din experiență sau ați auzit „locurile” favorabile. Însă dacă doriți să pescuiți pe un lac necunoscut, cunoașterea bălții, adică a groapelor, a pragurilor zonei respectieve, poate echivala cu a prinde pește.
Pentru a vă familiariza cu fundul bălții în care urmează să pescuiți, aveți nevoie de o lansetă puternică, cu acțiune 50-150 g, un plumb 80-100 g, de un flotor, sau de o plută mare vizibilă. Cele utilizate la pecuitul răpitorilor sînt foarte bune.
Se lansează plumbul împreună cu flotorul (pluta) în zona de sondat. Apoi se recuperează pînă cînd simțiți că pluta a ajuns lîngă plumb. Se acționează frîna mulinetei, slăbind-o, și se eliberează o lungime de fir corespunzătoare distanței dintre mulinetă și primul inel de pe lansetă, sau marcați un metru de la mulinetă, printr-un reper pe lansetă. Această operațiune se repetă pînă cînd pluta apare la suprafața apei. De exemplu, dacă după aruncare se eliberează de patru ori distanța dintre mulinetă și primul inel, care este de 0,8, pînă la apariția plutei, atunci adîncimea apei la care se află plumbul este de 0,8 x 4, adică 3,2 metri. Notați rezultatul, apoi recuperați pînă cînd simțiți din nou că pluta a atins plumbul. Mulinați în continuare trei-patru ture, apoi repetați operațiunea de măsurare a adîncimii apei. După ce ați sondat adîncimea apei, puneți o baliză la distanța la care doriți să pescuiți și puteți începe nădirea, care este un element foarte important în pescuitul crapului. Tot ce-mi rămîne să va spun este să aveți răbdare și … „Fir întins”.
Lasă un răspuns