• acționarul principal, OMV, a acceptat ca 8% din acțiuni să poată fi preluate de salariații Petrom, dar cere ca prețul să fie egal cu cel pe care l-a dat la preluarea pachetului de 33%, circa 5.000 de lei pe acțiune • salariații ar avea astfel nevoie de peste 15.000 de miliarde de lei
Salariații Petrom ar putea prelua 8% din acțiunile pe care statul le mai are la această societate. Asociația salariaților ar trebui, în acest caz, să plătească pe acțiune un preț egal cu cel pe care OMV l-a oferit la rîndul ei atunci cînd a achiziționat 33% din capitalul social al Petrom – a solicitat președintele companiei, Wolfgang Ruttenstorfer. Dacă din cele peste 37,7 miliarde de acțiuni Petrom OMV a preluat aproape 12,6 miliarde, la prețul de aproape 5.000 de lei pe acțiune, salariații ar putea cumpăra astfel peste trei milioane de acțiuni cu mai mult de 15.000 de miliarde de lei. Asociatia salariaților, condusă de Liviu Luca, a achiziționat deja 2% din acțiunile Petrom, dar potrivit unei înțelegeri mai vechi cu Guvernul, pachetul asociației sindicale poate ajunge pînă la 10% din acțiuni. Petrom deține în județul Bacău schelele de producție petrolieră din zona Moinești și sucursala de distribuție a carburanților Peco, ai căror salariați ar putea fi interesați de cumpărarea de acțiuni.
Compania austriaca OMV a devenit acționarul majoritar al SNP Petrom pe 23 iulie. Valoarea totală a tranzacției s-a ridicat la aproximativ 1,5 miliarde de euro. OMV a platit 669 de milioane de euro pentru 33,34% din acțiuni și, ulterior, își va ridica participația la 51% printr-o majorare de capital, în valoare de la 723 de milioane de euro pînă la 855 de milioane de euro, în funcție de exercitarea drepturilor de către acționarii minoritari sau de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. BERD ar putea deține aproape 2% din acțiunile Petrom.
În această lună, OMV va decide strategia restructurării personalului, iar la mijlocul lunii va începe negocieri cu sindicatele. În România, salariile reprezintă numai o zecime din cele care se cîștigă în Europa Occidentală, deci costurile cu forța de muncă nu sînt încă o povară. Liviu Luca a solicitat, pe de altă parte, ca toate programele de investiții pe termen mediu și lung să fie discutate și cu sindicatele, dacă au o componentă cu impact social, iar președintele OMV a acceptat. (Petru DONE)
Lasă un răspuns