~2 min lectură 0 comentarii

Soț agresiv, arestat preventiv pentru că nu a respectat ordinul de protecție emis împotriva lui

Andra Juverdeanu

Un bărbat din comuna Asău, de 35 de ani, a fost reținut de polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Brusturoasa, după ce a fost prins în apropierea locuinței soției sale, deși îi era interzis acest lucru printr-un ordin de protecție emis de Judecătoria Moinești.

Astăzi, 05 martie, bărbatul a fost prezentat instanței de judecată care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Cel în cauză a fost introdus în arestul I.P.J. Bacău. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție.

Recomandările polițiștilor pentru victimele violenței domestice

Dacă sunteți victima violenței domestice, cereți ajutor și sprijin. Apelați cu încredere la 112 daca vă aflați în pericol.

Solicitați emiterea unui ordin de protecție provizoriu împotriva agresorului! Acesta se emite pe loc de către polițiști, are o valabilitate de 5 zile și este executoriu. De asemenea, puteți solicita monitorizarea agresorului cu o brățară electronică, pentru a preveni încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.

În România, puteți apela gratuit numărul 0800 500 333 – linia de urgență pentru victimele violenței domestice.

„Violența domestică nu este o soluție pentru rezolvarea neînțelegerilor în familie. Fiți responsabili și respectați-i pe cei din jur!” – IPJ Bacău.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.