O familie din Berești Bistrița a fost implicată într-un grav accident de circulație petrecut chiar la intrarea în municipiul Bacău, în zona Complexului comercial Metro. Constantin și Maria Pascariu, de 38, respectiv 35 de ani, au murit pe loc, iar copilul lor, în vîrstă de șase ani, a fost internat în stare gravă în Spitalul Județean Bacău. Dacia în care se aflau a derapat, a intrat pe contrasens și s-a izbit violent de un camion care era condus regulamentar de Gavril Jucan. De menționat că, în momentul producerii accidentului, stratul de zăpadă așezat peste poleiul format atingea cîțiva centimetri. Din cauza accidentului, timp de două ore, circulația a fost blocată. Pe ambele sensuri mașinile au format cozi lungi de cîte doi kilometri. (Florin CRĂCIUN)
Lasă un răspuns