Politicienii români incearca sa rupa barierele normalitatii diplomatice de dragul unor poze frumoase care sa fie vazute de alegatori. Politicianul român s-a uitat pe sondaje si a vazut ca românilor le plac liderii autoritari, care sa bata cu pumnul in masa. Desigur, pe alegator il doare la basca cind ii bate cineva cu pumnul in masa si-i urla in urechi sa rezolve o treaba; insa ii place sa stie ca, la o adica, l-a enervat pe sefu’.
Poate de aia atit Tariceanu cit si Basescu au imbracat uniforma militara cind au mers prin strainataturi. Premierul, la o intilnire cu primul ministru Bosniac, iar Basescu, la o vizita in Irak. Asta, in conditiile in care Bush, Blear sau Berlusconi au vizitat teatrele de operatiuni in costumul negru de politician.
O alta obsesie a politicienilor români este sa vorbeasca fara translator cu mai-marii planetei. De la Iliescu, care a revolutionat limba engleza, la Constantinescu care vorbea la ONU aparent chinuindu-se sa gaseasca cuvintele desi citea de pe un prompter ascuns. Nici Basescu nu se lasa mai prejos si tortureaza engleza de cite ori i se da ocazia. Ultima isprava, de la intilnirea cu Papa Benedict, probabil i-a produs suveranului pontif un soc: Basescu a incurcat genurile: „Este o zi norocoasa pentru sotia mea. Este ziua lui”.
Departe de mine sa am vreo simpatie pentru Ceausescu; insa el nu se hazarda niciodata sa vorbeasca alte limbi si nu se despartea de translator. Drept este ca nici româna nu o vorbea prea bine…
Lasă un răspuns