Spaimele bancherilor

Săptămâna a început bine: guvernatorul BNR a anunțat o nouă reducere a dobânzii de politică monetară. Nu a fost o mare surpriză. Piața financiară locală deja ia în calcul, pentru finalul acestui an, o valoare de 4 la sută. Mult mai interesantă a fost explicația d-lui Isărescu: domnia sa ar dori să vadă o reducere semnificativă a dobânzilor la creditele în lei. Așa zicea și la precedenta tăiere. Scriam atunci că-l paște o mare dezamăgire: instituțiile bancare din România funcționează după cu totul alte scheme decât cele învățate de guvernator la școală. Este de-a dreptul ciudat să auzi lamentându-se oficiali ai Băncii Naționale pe motiv că bancherii ignoră doleanțele lor. Ai impresia că marii corifei care reglementează mediul bancar sunt veniți de pe Lună și nu au trăit aici în ultimii 20 de ani…. Piața financiară este atipică: există lichidități în exces, însă creditele sunt la fel de scumpe.

Legea supraofertei care ieftinește produsul nu se aplică! Deocamdată, repetatele tăieri de dobândă operate de către BNR au avut un singur efect: scăderea randamentelor la depozite. Cei care mai economiseau în țara asta sunt pe cale să ajungă la concluzia că mai bine ar ține banii la saltea. Decât să duci banii la o bancă nu tocmai sigură pentru o dobândă anuală de doar 3,50 – 4,00 la sută (din care guvernul fomist îți mai ia un impozit de 16 la sută!), mai bine îi ții la ciorap (fără teama de falimente, taxare sau naționalizare), transformați în dolari, lire sterline, franci elvețieni sau mai știu eu ce valută acum rentabilă.

Probabil că reducerea ritmului de economisire este cel mai posibil efect al politicilor BNR. Bancherii n-au niciun chef să renunțe la profiturile lor. Unii nici nu și-ar permite! De exemplu, băncile cu capital grecesc nu vor mai primi finanțări de la Atena deoarece Comisia Europeană (prin Directoratul General pentru Competitivitate) a interzis aceste tranzacții. De ce? Pentru că băncile-mamă au primit ajutoare de la statul elen pe care nu le pot folosi în vederea extinderii afacerilor din străinătate. Așa că filialele din România vor trebui să se descurce doar cu depozitele atrase de pe piața locală. Astfel se explică diferența dintre dobânda la credite și cea la depozite (care îl scandalizează pe domnul guvernator…). Din acest ecart (de fapt, profit brut sectorial) se acoperă și îngrijorătorul procent de credite neperformante care crește de la o lună la alta. O retragere masivă a depozitelor (pe motiv de nerentabilitate) ar accentua dilema în care se zbat multe bănci mari din România (nu numai grecești). Unele funcționează acum pe principiul românesc „să dăm tunul cât mai e posibil!”… Perspectiva reducerii activelor financiare îi face pe bancheri să adune cât mai multă lichiditate pentru vremurile ce va să vină. Oricât de supărați ar fi șefii de la BNR, piața locală reacționează instinctual, ca o junglă: rezistă cine mușcă mai tare și are mai puține scrupule.

De aceea nu știu dacă este de discutat doar despre lăcomia bancherilor (după cum a sugerat dl. Isărescu). Poate ar fi interesante și motivele pentru care aceștia par speriați de viitorul imediat. Într-o lume în care China dă semne de reducere a creșterii economice, Statele Unite intră în concediu fără plată, iar prețurile materiilor prime scad (semn că industria a „înghețat”), politicile „standard” aplicate de BNR au puține șanse de a fi eficiente. Efectele le vom vedea peste vreo șase luni, exact în prag de campanie electorală…

Ștefan RADU