~1 min lectură 0 comentarii

Spania: pentru prima oară în lume, un chirurg va efectua un transplant simultan de picioare

Redacția Ziarul de Bacău

Chirurgul spaniol Pedro Cavadas va efectua în Spania primul transplant simultan de picioare din lume, a anunţat marţi ministrul spaniol al sănătăţii, politicii sociale şi egalităţii, Leire Pajin, după cum relatează postul public de radio.

Totodată, comisia pentru transplant a emis şi raportul pentru efectuarea celui de-al patrulea transplant de faţă din Spania. Intervenţia va fi realizată la spitalul La Fe din Valencia. Precedentele trei operaţii de acelaşi gen au fost efectuate toate în acest an la Valencia, Sevilla şi, respectiv, Barcelona.

Potrivit ministrului Pajin, aprobarea acestor intervenţii de pionerat sunt ‘exemple ale vitalităţii sistemului nostru de transplanturi, care ne permite incorporarea, cu o mare agilitate, a progreselor care apar în orice loc din lume’.

În Spania, situaţia donaţiilor şi transplanturilor a evoluat spectaculos, a mai apreciat dna Pajin, de vreme ce numărul donatorilor s-a triplat, iar unul din fiecare 20 de transplanturi de ficat din lume are loc în Spania.AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.