~2 min lectură 0 comentarii

Spania: Proxenetul Ioan Clămparu a fost condamnat la 30 de ani de închisoare

Redacția Ziarul de Bacău

Românul Ioan Clămparu a fost condamnat de instanţa locală din Madrid la 30 de ani de închisoare pentru că a obligat femei să se prostitueze. Între acestea s-a aflat şi o minoră pe care a obligat-o să avorteze, informează luni EFE.

Decizia instanţei, anunţată luni, îl obligă, de asemenea, pe Ioan Clămparu să plătească daune morale de peste 12.000 de euro unui număr de trei femei, devenite martore sub protecţie, iar minorei – de peste 30.000 de euro. În decizia menţionată se arată că românul a acţionat cu alte trei persoane şi, din anul 2000, a reuşit să aducă mai multe femei în Spania, cu promisiunea unui loc de muncă în servicii, pe care le obliga apoi să se prostitueze.

La sfârşitul lunii septembrie a anului trecut, când Clămparu, căutat de autorităţile române şi spaniole, s-a predat acestora din urmă, Audienţa Naţională spaniolă a decis închiderea românului, pe numele căruia fuseseră emise ordine europene de căutare şi arestare pentru acuzaţiile de exploatare sexuală în Spania şi România. Procesul lui a început în luna februarie şi s-a încheiat cu condamnarea anunţată luni. AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.