Polițiștii moineșteni au reușit să pună mîna pe un spărgător de boxe care le-a dat destul de multă bătaie de cap în ultimul timp. Ștefan R., de 33 de ani, cunoscut cu antecedente penale, este acuzat de faptul că în noaptea de duminică spre luni a spart două boxe, de unde a furat 30 de litri de țuică, murături ca să stingă setea, și o pereche de bocanci, toate în valoare de 700 lei. Bărbatul mai este cercetat și pentru faptul că în noaptea de 10 spre 11 iulie a distrus bunurile concubinei sale, în valoare de 600 lei. El a fost reținut de polițiști, dar Judecătoria Moinești a decis să-l cerceteze în stare de libertate. (Florin CRĂCIUN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.