Instruirea specialiștilor băcăuani pe apă și mediu va intra în a doua etapă. „Duminică vor ajunge specialiștii francezi, din Limoges, pentru a susține al doilea modul de cursuri în vederea formării și recunoașterii în Europa a specialiștilor noștri”, a declarat Angela Bogea, vicepreședinte la Consiliul Județean (CJ) Bacău. La instruire participă 25 de persoane, angajați din cadrul consiliilor locale din județ, la Direcția Apelor „Siretul”, Agențiile Locală și Regională de Mediu și din Consiliul Județean. „Proiectul este urmarea înfrățirii județului nostru cu regiunea franceză Limousin. Cursul este susținut în cooperare cu Oficiul Internațional de Apă, din Limoges, unde sînt experții europei pe acest segment”, a precizat Angela Bogea. Cursul este organizat pe trei module, două de apă și canalizare, unul pe mediu. Primul modul a avut loc în martie. Ultimul modul este programat să se desfășoare în septembrie. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.