~3 min lectură 0 comentarii

Spectacol caritabil pentru un adăpost al persoanelor fără adăpost

Redacția Ziarul de Bacău

– pe scena Teatrului Bacovia a avut loc luni seară un spectacol caritabil, susținut de tineri artiști de la Colegiul Național de Artă “George Apostu” – banii vor merge la Azilul de noapte „Precista”, ce se va realiza în municipiul Bacău, pe strada Milcov

Ștefan POPA

Inimile băcăuanilor au fost deschise luni seară de un frumos spectacol caritabil, pe scena Teatrului Bacovia. Asociația Creștin-Ortodoxă Teologumena și Colegiul Național de Artă „George Apostu” au organizat spectacolul de binefacere „Magia Crăciunului”. Gazda invitaților, oficialități locale și județene, dar și oameni cu suflet mare, a fost Ileana Păduraru, vicepreședintele Asociației Teologumena. Maestrul de ceremonii a fost actrița Firuța Apetrei. Întreaga atmosferă a fost susținută de elevii Colegiului de Artă, care prin momentele lor i-au purtat pe participanți în lumea baletului, muzicii ușoare, colindelor românești și internaționale, muzicii clasice și folclorului nostru.

Au interpretat corurile “Bri”, “Animosi” și “Armonia”. Narcis Ianău și prietena lui, Mădălina Ciobanu, au interpretat o piesă, iar Miruna Găzdaru și colegii ei de la balet au arătat că dansul clasic are moștenitori buni în Bacău. Pe timpul concertului s-au organizat și trei reprize de licitații, pentru șase tablouri ale elevilor de la Arte. Banii au fost tot pentru viitorul adăpost de noapte.

Parteneri în acest proiect filantropic au fost Primăria, Instituția Prefectului județ Bacău și Teatrul Municipal Bacovia. Intrarea la spectacol a costat 50 de lei, bani care vor merge către Așezământul Social Monarhal „Precista” – Azil de noapte.

Adăpostul temporar destinat persoanelor aflate la limita existenței, oamenii străzii, urmărește reintergrarea acestora în societate. Persoanele ce vor fi adăpostite aici provin din tot județul Bacău, din rândul celor rămași fără un adăpost, care au decăzut social și se află în imposibilitatea de a se îngriji. Adăpostul va asigura cazarea pe timpul nopții, posibilitatea igienizării corporale, evaluarea stării de sănătate, asigurarea unei cine și a micului dejun. Pe viitor se intenționează și integrarea în muncă a persoanelor fără adăpost, prin cursuri de formare și înființarea unei întreprinderi sociale, o seră de legume a municipiului, care să ofere un loc de muncă fără o pregătire superioară sau efort deosebit.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.