~2 min lectură 0 comentarii

Spectacol ciclist între cer și pământ, la Târgu-Ocna

Redacția Ziarul de Bacău

Duminică, 22 iunie, s-a desfăşurat a doua ediţie a cursei de mountain bike „Călătorie între Cer şi Pământ“, care a atras ciclişti din toate zonele ţării. Anul acesta vremea a ţinut cu aspiranţii la podiumul concursului de ciclism organizat în oraşul-staţiune Târgu-Ocna.

Câştigătorii s-au declarat încântaţi de traseul stabilit, chiar dacă a fost dificil şi a avut şi surprize pentru ei, cum ar fi pătrunderea în interiorul sediului Primăriei Târgu-Ocna.
Categoriile de concurs au fost: masculin 18-29 de ani, 30-39 de ani, peste 40 de ani şi feminin peste 18 ani. Au fost şi situaţii când pasionaţii de ciclism au fost respinşi pentru că nu aveau vârsta minima admisă pentru participare – 18 ani împliniţi la data de 22 iunie 2014. Numele celor care s-au clasat pe primul loc sunt: Ferenc Ilyes, Nicolae Gabriel Ţintea, Balasz Sandor şi Piringer Beata, aceasta fiind prima dintre cele 13 femei curajoase care au luat startul în această competiţie.

Traseul a fost unul dificil, nu doar o plimbare cu bicicleta, dovada fiind că unul dintre participanţi a fost transportat la spital, acuzând o accidentare la umăr. Inclusiv câştigătorul, Ferenc Ilyes, a declarat că a întâmpinat greutăţi pe traseu, a şi căzut o dată.

Organizatorii – Salrom, Primăria Târgu-Ocna şi Asociaţia Transalpin Bike – s-au declarat mulţumiţi la finalul concursului, la fel şi târg-ocnenii care s-au bucurat de spectacol. Cei mai norocoşi au fost cei doi ciclişti care au primit ca premiu o bicicletă nouă în urma unei tombole.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.