De la începutul acestui an, nu mai puțin de 86 de polițiști și-au depus dosarele pentru pensionare. Dintre aceștia, 15 au renunțat din diverse motive, 50 de dosare au fost soluționate, iar restul se află în curs de soluționare. Cele mai vii controverse s-au născut în rîndul polițiștilor care doresc să se pensioneze înainte de termen și care și-au depus dosarele în luna mai. „De atunci, ni s-a spus să ne luăm concedii medicale sau de odihnă, iar cînd întrebam cînd primim decizia, ni se spunea să mai așteptăm. Mai mult, în această perioadă am fost chemați de mai multe ori de șefii noștri, care au încercat să ne convingă să mai rămînem, pentru că sîntem polițiști cu experiență și ei nu au oameni. Asta nu ne privește pe noi. Vrem să se respecte doar legea”, spune unul dintre polițiștii aflați în prag de pensionare. în replică, conducerea Inspectoratului Județean de Poliție Bacău spune că a trimis dosarele la București, de unde au revenit cu propunerea de reanalizare. „Toți cei care au dosarele complete și care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege vor primi în cel mai scurt timp, aviz favorabil”, ne-a declarat inspectorul Ciprian Bogea, purtătorul de cuvînt al IJP Bacău. Potrivit unor surse din cadrul IJP, demisionarii vor încasa pensii cuprinse între 20 și 40 de milioane de lei, grație privilegiilor acordate de Legea privind pensiile militare de stat. Spre deosebire de majoritatea populației, care contribuie lunar la bugetul asigurărilor sociale, cadrele militare au o lege proprie. Conform prevederilor acesteia, salariul brut din ultima lună de activitate este luat ca bază de calcul a pensiei, la care se adaugă sporul de vechime și sporul pentru lucru în condiții deosebite. Pe lîngă pensie, la trecerea în rezervă, cadrele militare primesc, în funcție de vechime, un ajutor neimpozabil, echivalentul a trei pîna la 20 de solde. Așadar, fiecare dintre cei 71 de polițiști băcăuani a primit sau urmează sa primească ajutorul de pensionare prevăzut în legea privind salarizarea personalului militar. (Florin CRĂCIUN)
ul pentru lucru în condiții deosebite. Pe lîngă pensie, l
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.