La Spitalul Municipal de Urgenta din orasul Moinesti, are loc astazi, 22 mai, cu incepere de la ora 10.00, inaugurarea a doua noi importante obiective, incluse pe lista de prioritati ale acestei institutii: Laboratorul de Tomografie si a LaboratoruL de Radiologie dentara. „Sintem mereu in competitie cu noi insine, pentru a realiza servicii medicale de calitate, iar dotarea cu noul tomograf pe care il dam in folosinta astazi, este cea mai buna dovada a preocuparilor noastre. El a fost achizitionat prin parteneriat public privat, in urma conlucrarii cu Consiliul Local Moinesti, iar pentru acesta, avem incadrat un medic cu specialitatea imagistica medicala. Astfel, cei mai multi dintre locuitorii zonei arondate, nu vor mai fi nevoiti sa astepte perioade lungi pentru programarea la singurul tomograf care exista la Spitalul din Bacau. Tot astazi, deschidem si Laboratorul de Radiologie dentara, care va da posibilitatea medicului stomatolog, sa poata aplica un diagnostic precis si sa poata institui un tratament cu sanse ridicate de succes, iar dupa terminarea acestuia, radiografia de control va certifica rezultatul operatiunilor efectuate”, a declarat managerul spitalului moinestean, Dr.Adrian Cotirlet. Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti, este cea mai importanta institutie in asigurarrea asistentei medicale pentru locuitorii municipiului si ai localitatilor arondate (aproximativ 150.000 de persoane).
Spitalul din Moinesti are, de astazi, tomograf
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.