• bolnavii operați sînt puși să semneze că vor aduce înapoi la spital tijele implantate de doctori
Secția de Ortopedie din cadrul Spitalului Județean Bacău a primit o grea lovitură la început de an. Fondurile alocate pentru procurarea tijelor și protezelor necesare în timpul operațiilor s-au redus. În primul trimestrul al acestui an, conducerea secției le-a solicitat șefilor spitalului 623 de milioane de lei pentru cumpărarea de tije, șuruburi și alte materiale necesare în cazul pacienților cu fracturi. „Noi am cerut această sumă, dar am primit acordul numai pentru jumătate din sumă. Secția nu trece deocamdată printr-o criză de materiale, pentru că avem grijă să ne aprovizionăm mereu”, ne-a declarat medicul Dorin Năforniță, șeful secției de Ortopedie- Traumatologie.
Anul trecut, prin secția de Ortopedie din Spitalul Județean au trecut 2.103 bolnavi, din care 1.408 au fost operați. Pentru aceștia au fost necesare implanturi metalice de ultimă generație, care sînt extrem de scumpe. Numai o tijă pentru gambă ajunge la 9,6 milioane de lei. Ca să nu rămînă fără materiale, medicii au ajuns să le pună pacienților aceste proteze doar dacă ei semnează că le vor returna spitalului după ce se însănătoșesc. „Din cauza prețului foarte ridicat, pacienții semnează că vor veni la noi să scoatem tijele, ca să le folosim apoi și la alți pacienți. Anul acesta am mai cerut 20 de tije, pentru că mai avem doar două sau trei bucăți, dar va trebui să renunțăm, ca să ne încadrăm în cele 300 de milioane de lei. Oricum, e bine să primim și acești bani, mai ales că, în 2003, am avut 300 milioane de lei tot anul”, a precizat doctorul Năforniță. Pentru a se încadra în fondurile acordate, conducerea secției de Ortopedie va alege din lista propusă inițial pentru fondul de 600 milioane de lei doar materialele sanitare de strictă necesitate, astfel încît să se încadreze în bugetul înjumătățit. De la începutul acestui an, în secția repectivă au fost internați 248 de pacienți, din care 190 au fost operați. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns