~2 min lectură 3 comentarii

Spitalul TBC va fi modernizat cu 2,5 milioane de euro, bani europeni

Gabi MIHAI

Primarul Cosmin Necula a prezentat astăzi investițiile de la Spitalul de Pneumoftiziologie Bacău (TBC), unde două dintre clădirile unității urmează să fie reabilitate printr-un contract de 2,5 milioane de euro, bani europeni. De asemenea, va fi achiziționată aparatură modernă și va fi realizat un laborator nou.

„Spitalul de Penumoftiziologie, unul dintre elementele centrale ale sistemului de sănătate ale municipiului, beneficiază de o serie de proiecte și alocări de fonduri europene care vor schimba nu doar fața acestui așezământ de sănătate ci întreaga zonă de funcționare. Dacă până acum am reușit să aducem echipamente noi și să modernizăm componenta de cazare medicală, acum procesul de modernizare continuă și am certitudinea că se va implementa, deoarece sunt semnate și în plină implementare contracte europene de 2,5 milioane de euro”, a declarat Cosmin Necula.

Edilul a prezentat stadiul proiectului, oferind și o serie de detalii despre lucrările ce vor fi efectuate.

„În momentul de față acest proiect se apropie de finalul componentei de PTH, proiectare tehnică. Înseamnă reabilitarea a două clădiri din acest ansamblu spitalicesc, care sunt cu o vechime considerabilă. De asemenea, dotarea cu echipamente de ultimă generație, cu un laborator nou. Prin aceste investiții vom ajunge să oferim servicii de calitate pacienților din municipiu și nu numai, deoarece este un spital de importanță județeană, peste 50% dintre pacienți fiind de pe raza teritorială a județului”, a mai precizat Cosmin Necula.

Primarul Bacăului a amintit că nu doar acest spital a fost o preocupare a administrației sale, aducând în atenție modernizările efectuate la cabinete medicale sau stomatologice din școli, precum și deschiderea parțială a Spitalului Municipal.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

3
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. S
    STAN
    23 septembrie 2020, 13:33
    0

    Despre stadion, sala sporturilor, insula (neterminata), spitalul municipal (neterminat), rezerva de apa (neterminata), parcari , toate promise in precedenta campanie electorala nu mai spune nimic?
    Asteptam sa se sparga si acest balon de sapun cu noile promisiuni.
    Tragedia este ca toti sunt la fel, pamant de flori.

  2. m
    m.v.
    24 septembrie 2020, 10:30
    0

    Am avut ocazia sa intru ca vizitator acum cativa ani intr-un salon de bolnavi din acest spital. M-a lovit in fata o duhoare insuportabila, pacientii stateau in salon ingramaditi ca intr-o claie, mobilierul era vechi, toaletele erau infecte cu rugina, tevile si robinetii sparti… Totul era focar de infectie.

    1. f
      feedback
      24 septembrie 2020, 13:57 răspuns pentru @m.v.
      0

      din pacate asa arata si anul trecut!!! in plus calitatea serviciilor este sub orice critica!!! in plina vara, cladirea fiind veche, este extrem de frig in saloane si pacientii (daca au noroc de un pat liber in salonul lor ) mai pot gasi o patura extra, daca nu, imaginati-va!!! nu mai spun de paturile vechi, ruginite,wc-uri la fel….cred ca nu e nevoie numai de implementare, organizare bla bla bla, ci de o schimbare totala, recontructie si cursuri de perfectionare a personalului medical si non medical, cursuri care sa includa servicii medicale si non medicale,si nu in ultimul rind cursuri de politete,cum sa te porti cu pacientii, cursuri care ar trebui regandite pentru tot personalul spitalelor din Romania.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.