În perioada 2-3 mai, în municipiul Onești vor fi organizate două competiții sportive, sponsorizate de Consiliul Local Onești cu suma de 120 milioane de lei. Este vorba despre un „Cros al elevilor”, care va porni din Parcul Municipal, va continua pe Bulevardul Republicii și va avea ca punct final Stadionul CSM, situat pe malul rîului Cașin. Tot pe acest stadion va avea loc și un concurs de atletism, la care vor participa circa 80 de sportivi din țară, care se întrec la aruncare suliță, ciocan și disc. „Vom asigura cazarea și masa participanților, iar stadionul va fi amenajat cum se cuvine”, a declarat primarul Emil Lemnaru. Circa 800 milioane de lei vor primi din partea Consiliului Local și organizatorii Festivalului Internațional pentru copii „Ti amo”, aflat la ediția a șaptea. Pînă în prezent și-au anunțat prezența, concurenți din nu mai puțin de 10 țări, inclusiv Statele Unite. La această manifestare, care va avea loc între 14 și 15 mai, sînt așteptați ca și în anii trecuți, ambasadorii la București ai Norvegiei, Italiei, Israelului și Marii Britanii. (Daniel GORUN)
Lasă un răspuns