Fotbalul este, fără îndoială, cel mai prolific sport, din punct de vedere financiar. Cel puțin, de la noi din țară. Cîți ajung însă să-și asigure un trai mai mult decît decent de pe urma sportului rege? Mult prea puțini în comparație cu debitul mare de tineri fotbaliști care visează să devină un Hagi, Gică Popescu și alte glorii ale fotbalului românesc. Sacrificiile? Sînt destule, însă merită. Chiar înainte de a împlini 10 ani, copilul care bate mingea pe bitumul din curtea școlii este racolat de către un „carvăzător”, adică un descoperitor de talente, care îi indică locul și data unde se poate prezenta la marea selecție. Centrele sportive pe care le poate nimeri sînt FCM Bacău, Aerostar Bacău, LPS Bacău și Letea Bacău. Dacă are talent, nu contează unde nimerește. Dacă nu, tot nu contează. Selecția la care asistă toți antrenori respectiovului centru „rarefiază” mulțimea plină de speranță, rămînînd doar copii de perspectivă. Din acel moment, se formează grupele, după vîrstă, în general 9 la număr, iar fiecare antrenor preia una dintre ele. Pînă la vîrsta de 14 ani, părinții sînt cei care suportă cheltuielile: trening, tricouri, teniși, șorturi. Într-un an de zile, un tînăr aspirant la gloria lui Hagi are nevoie de 3-4 perechi de teniși, 3-4 tricouri, un trening, ceea ce s-ar ridica la suma de aproximativ 800 de mii de lei. Asta în cazul nevoiașilor. Cei care-și permit, bagă în odraslele lor cît încape, pentru a le asigura toate condițiile necesare performanței. 200 de dolari cele două perechi de ghete pe an, vitamine de 500 de mii de lei pe lună, echipament adevărat, asta însemnînd de firmă, care mai adaugă o gaură în buget de 5 milioane de lei și vreo două mingi la 800 de mii de lei bucata. Total: aproape 20 de milioane de lei pe an. Nu este mult pentru cine-și permite și care vrea din tot sufletul să-și vadă copilul mai tîrziu pe micul ecran. De aici și pînă la marea performanță mai este mult de muncă. În primul rînd, copilul, cît de avantajat financiar ar fi, trebuie musai să aibă pic de talent. Dacă nu, treaba e grea, deși vechile obiceiuri de pe vremea lui „Ceașcă” nu au dispărut în totalitate, cum ar fi atențiile cu adresă precisă: antrenorul. Dar și aceste practici sînt sortite în final eșecului. Mai departe, nu ține. Cert este că pînă la 18 ani fotbaliștii beneficiază de prea puține avantaje materiale din partea centrelor unde își desfășoară activitatea. Cei mai buni dintre ei pot intra în grațiile conducerii, iar atunci sînt beneficiarii unor avantaje, cum ar fi chiar cîte o masă pe zi. În fine, cele patru centre de fotbal din Bacău susțin aproximativ 800 de fotbaliști, iar obiectivele acestora sînt sumbre pentru copii: ultima grupă cu care se termină junioratul trebuie să scoată pe „piață” doar 5-6 fotbaliști de divizia A, între 7 și 10 de divizia B, iar restul pot spera doar la un C care să le asigure un trai ceva mai bun decît omul de rînd.
Chiar dacă în perioada junioratului copiii nu beneficiază de avantaje financiare, și este normal, centrele de fotbal își dau tot interesul pentru a pune la dispoziția antrenorilor cele necesare pentru a scoate cît mai muți fotbaliști de valoare. Bacăul este cel mai puternic centru din Moldova, plecînd de la terenurile de joc și ajungînd la echipamentele de antrenament și de joc pe care le pun la dispoziția tinerilor fotbaliști.
Divizia A este raiul de pe pămînt
Este clar, șansele de a deveni fotbalist cu nume sînt foarte mici. Nici chiar șpăgile nu te pot trimite în elita fotbalului romănesc, deși sînt cîteva cazuri care întăresc regula. Toată lumea trage pentru a călca pe gazonul primei divizii, aspirațiile la echipele din străinătate fiind ultima rampă a unui fotbalist. La divizia A, într-adevăr, se trăiește. Banul este ban, se poate pune și la saltea și se poate băga chiar în afaceri, cum face majoritatea. Indiferent de club, „verzișorii” nu au cum să nu iasă. Într-un loc e mai mult, în altul mai puțin. FCM Bacău a evoluat, spre exemplu, în campionatul precedent, cu prime între 1000 și 2000 de dolari la victorie, de fiecare jucător. Ceahlăul, 300-400 de dolari și exemplele pot continua. Cert este că în divizia A fotbalistul cîștigă. Cîștigă și din contractul de joc, pe care impresarul, sau chiar el, îl negociază la transfer. Pot fi 3000 de dolari, pot fi 100 de mii de dolari sau, în cazul unui contract în străinătate, se poate jongla cu milioanele de dolari. Aici este vorba în primul rînd de valoarea jucătorului, dar și de cota pe care un antrenor, un președinte de club sau chiar impresarul fotbalistului i-o fac. Divizia A este, făcînd unele excepții, visul oricărui tînăr fotbalist. Divizia A și, dacă se poate, la echipe din Capitală, Dinamo, Steaua, Rapid.
Pentru cei care nu și-au format piciorul așa cum antrenorul a cerut, divizia B poate însemna o rampă de lansare, dar și un motiv de scos bani, mai puțini, dar buni. La B, nu sînt prea multe cluburi care se scaldă în bani, însă de aici se poate trăi frumos și chiar liniștit. FC Onești, care este puternic finanțată de RAFO și de alți acționari plini de bani, își poate permite să nu întîrzie nici măcar o secundă cu drepturile bănești ale fotbaliștilor. Dacă prima pentru un meci cîștigat a fost de 10 milioane de lei, atunci cel tîrziu marți, banii sînt în buzunarul fotbalistului. Între 6 milioane și 12 milioane de lei pentru un meci cîștigat este o sumă „bunicică” pentru un fotbalist care a ratat divizia A. Asta se întîmplă la Onești. La Moinești, primele s-au dus între 2 și 4 milioane la victorie, însă au fost cazuri în care prima a ajuns la 6 milioane de lei. În afara primelor de joc, fotbaliștii își iau banul pe contract, dar și din salarii. Concluzionînd, divizia B este una în măsură să umple de bani un fotbalist.
C-ul sare din ecuație. Se poate trăi, însă nu se poate strînge. Un 4 sau 5 milioane de lei pe lună nu poate fi satisfăcător pentru fotbalistul care are gînduri mari cu viața lui.
Cristi Ciocoiu este un jucător împlinit financiar
Cristian Ciocoiu este cel mai de succes fotbalist băcăuan. A explodat în urmă cu șase ani, a plecat la Steaua și, în ciuda faptului că nu a reușit un contract în străinătate, s-a umplut de bani. Numai contractul său cu FCM Bacău, încheiat în vara anului trecut, a însemnat, nici mai mult, nici mai puțin, 100 de mii de dolari. Mai mult, Ciocoiu a sponsorizat, cu aceeași sumă, echipa la care evoluează acum, iar viața particulară a sa poate fi considerată ca și rezolvată. Ciocoiu nu este singurul personaj dintr-o echipă a galben – albastră care nu mai are grija zilei de mîine. Cătălin Cursaru este în plină ascensiune, iar prețul său de transfer este de peste 1 milion și jumătate de dolari. Tinerețea fotbalistului, care, se pare, în acest an a ratat străinătatea, îi dă dreptul să spere la mai mult decît un Audi TT, pe care l-a achiziționat chiar de la cel mai bun prieten al său, Ciocoiu.
Decepțiile sînt și ele, la rîndul lor, nenumărate. În urmă cu cîțiva ani, un fotbalist de perspectivă, care își intrase chiar bine de tot în rol, a fost exclus, din vina lui sau din vina lui Halagian, cum se spune prin oraș, din viața fotbalistică plină de „plăceri”. Ovidiu Rotariu se chinuie acum să-și rezolve actele pentru a pleca la muncă în Anglia sau Irlanda. Asta după ce în urmă cu puțini ani un întreg stadion îl adula, pentru cursele de pe dreapta, dar și pentru finețea driblingului său.
Ghinioanele vieții de sportiv sînt cu nemiluita. O fractură de tibie și peroneu te pot scoate definitiv din circuit.Vasile Ardeleanu a fost la un pas de a abandona fotbalul, după ce Marius Lăcătuș i-a făcut piciorul „varză”. A fost rechemat la echipă după doi ani de suferință iar acum este stîlpul apărării băcăuane. A fost o șansă pe care mulți alți semeni de-ai lui nu o vor prinde. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns