O bună parte din lucrările de infrastructură care vor fi efectuate în următorii ani în municipiul Bacău ar putea fi finanțate prin intermediul unor programe de parteneriat cu Statele Unite ale Americii. Primarul municipiului Bacău, Romeo Stavarache, ne-a declarat că o serie de discuții preliminare pe marginea încheierii unor astfel de parteneriate au fost discutate în cadrul unei conferințe financiare desfășurată acum două zile la hotelul Crowne Plaza din București. Printre participanți s-au numărat, pe lîngă reprezentanți ai guvernului, ambasadorul SUA J.D. Crouch, James Lambright, vicepreședinte executiv al EXIM Bank, Jeffrey Miller, senior vicepreședinte al departamentului export-finanțe din cadrul acestei bănci, reprezentanți ai Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, precum și ai altor instituții bancare care au reprezentanțe în România. Romeo Stavarache a mai adăugat că seminarul a fost organizat de Export-Import Bank din Statele Unite. „De altfel, Exim Bank a venit și cu propuneri concrete de colaborare și finanțere a unor proiecte de dezvoltare. în ceea ce ne privește, sîntem interesați de obținerea unei finanțări de aproximativ 90 de milioane de euro pentru derularea mai multor programe de investiții în infrastructura municipiului. în primul rînd, este vorba de 50 de milioane de euro pentru modernizarea sistemului de producere și transport a energiei termice furnizate de CET, 30 de milioane de euro pentru construcția depozitului ecologic de deșeuri care urmează să fie amplasat la Nicolae Bălcescu, și alte zece milioane de euro pentru construirea unui spital municipal”, a precizat Romeo Stavarache. Primarul municipiului Bacău a mai ținut să adauge că, o bună parte din aceste finanțări ar putea să reprezinte credite nerambursabile acordate de diverse instituții bancare din Comunitatea Europeană și nu numai. „Sînt programe de dezvoltare care implică și aportul comunităților locale. Partea substanțială a finanțării ar putea fi reprezentată de granduri”, a mai punctat Romeo Stavarache. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.