• frații Cristescu vor concura cu o firmă din Cluj-Napoca
Două grupuri de investitori din România s-au decis în ultima zi acceptată de Autoritatea pentru Privatizare – APAPS, 17 iunie, să depună ofertele lor pentru cumpărarea pachetului majoritar de acțiuni la Chimcomplex Borzești. Evenimentul a fost o surpriză pentru foarte multă lume interesată de această privatizare și, în primul rînd, de cei în cauză, salariații combinatului din Borzești. „Vestea a venit în ultima zi – ne-a declarat directorul general al combinatului, Virgiliu Băncilă -, astăzi fiind ziua în care se vor deschide cele doă oferte și în care vom afla cine dorește acest pachet de acțiuni și în ce condiții”. Virgiliu Băncilă nu a putut confirma, ieri seară, decît numele fraților Cristescu, cunoscuți oameni de afaceri din Timișoara, care dețin, între altele, și fabrica de sodă calcinată de la Ocna Mureș. Cel de-al doilea grup de investitori reprezintă, însă, o firmă din Cluj Napoca.
Frații Cristescu sînt proprietarii holdingului Petrobanat, care au concurat, acum doi ani, și cu Global Drilling Bahamas pentru Foraj Sonde Berca. Atunci, pentru preluarea societății Foraj Sonde Berca a fost lansată o nouă ofertă publică de cumpărare, din partea SC Foraj Sonde Bascov. La aceasta, acționar majoritar este Marius Cristescu, care mai deține, cu fratele său, circa o treime din Foraj Sonde Craiova. Frații Cristescu controlează SC Foraj Sonde Craiova cu 29,41% din acțiuni. La Foraj Sonde Bascov, Marius Cristescu deținea 70,2% din capitalul social.
Dacă despre firma din Cluj-Napoca nu se puteau spune aseară multe lucruri, poate este interesant de arătat că de Chimcomplex a fost interesat un investitor important, firma austriacă Hovis Gmbh, care este, acum, acționarul majoritar la fabrica de celuloză Someș Dej, tot din județul Cluj, la care a cumpărat, în anul 2000, 77% din acțiuni. Pe lîngă această firmă, care a și cerut o prelungire a termenului de depunere a ofertelor, pețitori au mai fost Jafco Liban și Eurochen Brașov.
Pachetul APAPS numără, la Chimcomplex, peste 3,6 miliioane de acțiuni, care reprezintă 51 de procente dintr-un capital social de aproape 179 de miliarde de lei. Ceilalți acționari importanți la Chimcomplex sînt Societatea de Investiții Financiare Moldova Bacău, cu aproape 40% din capitalul social, și un grup de persoane fizice, cu peste 9% din acest capital. Chimcomplex nu se află la prima încercare de privatizare. Toate celelalte încercări au fost, însă, descurajate fie de pretențiile prea mari ale statului, fie de anumite interese care au dus la schimbarea legislației și care au îndepărtat investitorii. Combinatul din Borzești este unul dintre cei mai importanți fabricanți de produse clorosodice din România. O investiție de acum șapte ani în instalația Soda M a făcut procesul de fabricație performant și este, acum, principala atracție la Chimcomplex. (Petru DONE, Cristian BIBIRE)
Lasă un răspuns