Salariatii Directiei Judetene de Statistica au renuntat la greva generala, anuntata pe 28 mai, cind au intrerupt lucrul timp de doua ore pentru ca s-au aflat in greva de avertisment. Ei au solicitat, prin Federatia Sindicala a Statisticienilor din Romania, guvernului, plata orelor suplimentare si a sporurilor. „Ne-am aflat intr-o situatie de neinteles – ne-a declarat liderul sindicalistilor bacauani, Elena Jipa -, atit timp cit in alte institutii salariile sint mai mari. Revendicarile noastre au fost satisfacute partial si astfel s-a luat decizia, la nivelul federatiei, sa nu mai recurgem la greva generala”. Desi au studii superioare, peste 60% din statisticieni sint platiti cu mai putin de 800 de lei, iar multi iau chiar 500 de lei pe luna. Dupa rectificarea bugetara, ei au fost anuntati ca nu se vor mai plati orele suplimentare si sporurile, fapt ce a dus la scaderea salariilor cu aproximativ 25%. Statisticienii cred ca in aceste conditii va fi foarte greu sa mai pastreze oameni în sistem. E nevoie de 5 – 6 ani pentru pregatirea unui specialist în statistica. El trebuie sa aiba si cunostinte de contabilitate, de administratie, de salarizare. Nu e usor sa gasim oameni de specialitate. La Bacau, Directia Judeteana lucreaza cu mai putin de 35 de statisticieni, din nomenclatorul de 38 de functii pe care le are. (Petru DONE)
Lasă un răspuns