~1 min lectură 2 comentarii

Statuia domnitorului Ștefan cel Mare a fost reabilitată

Redacția Ziarul de Bacău

Lucrările de reabilitare a statuii domnitorului Ștefan cel Mare, din Bacău, sunt finalizate, anunță primarul Cosmin Necula.

Simbol al orașului nostru, monumentul ecvestru nu a fost niciodată reparat în ultimii 22 de ani, de la momentul inaugurării – octombrie 1997. Acum, începând cu noiembrie 2019, monumentul a fost reabilitat în întregime, atât prin refacerea placajelor cât și a sistemului de iluminat.

Soclul, podestul, platforma rectangulară, treptele și contratreptele sunt placate cu granit, iar cele 47 de ventricole din jurul ansamblului sunt placate cu marmură albă de Rușchița.

Rețeaua electrică subterană a fost schimbată integral, iar iluminatul arhitectural se realizează cu lămpi LED, concepute special pentru acest lucru.

„Patrimoniul cultural trebuie întreținut dacă vrem să se bucure de el și generațiile viitoare. Anul trecut au fost reabilitate mai multe statui ce se aflau într-o stare avansată de degradare, iar acum, și-a recăpătat strălucirea cuvenită și monumentul domnitorului nostru – Ștefan cel Mare și Sfânt”, a declarat primarul Bacăului, Cosmin Necula.

Filmări cu statuia lui Ștefan cel Mare au fost publicate aici.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. P
    Popa Alexandru
    16 aprilie 2020, 18:29
    0

    Reabilitarea a inceput in luna noiembrie 2019 si s-a finalizat la mijlocul lunii aprilie 2020.
    Este un motiv de sarbatorit ?

    1. S
      STAN
      16 aprilie 2020, 18:39 răspuns pentru @Popa Alexandru
      0

      Pentru Necula, da.
      De la daramarea guguloiului de la sensul giratoriu a mai realizat ceva?
      Se lauda cu niste strazi facute de CJ sau Agricola si atat.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.