Statuia lui Ștefan cel Mare, din centrul Bacăului, va constitui un prototip pentru un monument similar ce va fi amplasat pe malul Nistrului. Ideea aparține Asociației „Terra Femeilor”, din localitatea Vadul lui Vodă, de lîngă Chișinău, care a solicitat Consiliului Județean (CJ) Bacău consultanță tehnică și sprijin în realizarea acestei statui. „Ștefan cel Mare cu sabia și cu crucea în mînă reprezintă un simbol al creștinătății și noi sîntem bucuroși că putem da o mînă de ajutor pentru realizarea acestei statui pe malul Nistrului”, ne-a declarat Victor Mitocaru, vicepreședinte al CJ Bacău.
Localitatea Vadul lui Vodă este cunoscută în istorie pentru că, în una din luptele sale cu tătarii, Ștefan cel Mare a trecut biruitor cu oastea prin acel loc. Bucuros de izbîndă, domnitorul a dat poruncă să construiască acolo, în aceeași zi o biserică din lemn. Pînă azi, la Vadul lui Vodă nu există nici un monument sau o placă comemorativă care să marcheze izbînda voievodului moldovean. „Este de datoria noastră să înălțăm un monument în cinstea lui Ștefan cel Mare și facem apel la toți băcăuanii care ne pot ajuta în acest sens”, ne-a declarat Tamara Ciobanu, membră a Asociației „Terra Femeilor” din Vadul lui Vodă.
Cei care doresc să contribuie la realizarea acestui monument istoric pot depune orice sumă la adresa: Chișinău, „Modiasbank”, filiala Icam, str. Tighina, nr 65, cod bancar 280101881, cod fiscal 40838012, cod curent 22240054985956 (în lei moldovenești) sau 2224158405956 (în valută), cu mențiunea „Pentru statuia lui Ștefan cel Mare și Sfînt”. (Olimpia FILIP)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.