Asociațiile producătorilor agricoli din zona montană pot beneficia, de la începutul anului viitor, de ajutorul de pornire pentru investiții în vederea colectării, procesării și valorificării produselor din domeniile producției animaliere, producției vegetale, a fructelor de pădure și a artizanatului. Ajutorul de pornire acordat unei asociații de producători agricoli din zona montană constă într-un sprijin financiar care se acordă o singură dată, în anul înființării, în cuantum de pînă la 20% din valoarea proiectului, dar care nu va depăși 400 de milioane de lei. Zona rurală de munte din județul Bacău numără 83 de localități.
Potrivit unei hotărîri de guvern, adoptată la începutul acestei săptămîni, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale se acordă, în anul 2005, ajutoare de pornire pentru asociațiile producătorilor agricoli din zona montană în cuantum de 50 de miliarde de lei. Sumele se acordă pentru achiziționarea uneltelor, utilajelor și instalațiilor în domeniile menționate. Ajutorul se acordă asociațiilor producătorilor agricoli din zona montană care își desfășoară activitatea în localitățile nominalizate ca făcînd parte din zona montană. Ajutorul de pornire se acordă asociației în baza unei cereri scrise și aprobate de comisia de selecție din Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare rurală bacău. Comisia de selecție este alcătuită din funcționarii din compartimentul pentru zona montană și din alți specialiști, nominalizată prin decizie de directorul executiv al direcției pentru agricultură și dezvoltare rurală, care îndeplinește și funcția de președinte al comisiei.
Cum se solicită ajutorul
Cererea prin care se solicită ajutorul de pornire va fi însoțită de statutul asociației producătorilor agricoli, de hotărîrea judecătorească privind dobîndirea personalității juridice, de planul de afaceri, de lista membrilor asociației și de proiectul propus spre finanțare. DADR Bacău verifică documentația, efectuează verificarea pe teren, întocmește raportul de evaluare a documentației și, pe baza raportului de evaluare, înștiințează solicitantul asupra avizării sau respingerii dosarului.
Beneficiarii ajutorului de pornire sînt obligați să nu schimbe obiectul de activitate al asociației producătorilor agricoli și să nu înstrăineze bunurile mobile și imobile achiziționate prin intermediul sprijinului financiar acordat în baza prezentei hotărîri, pe o perioadă de 5 ani de la primirea sprijinului. Asociația producătorilor agricoli montani care a beneficiat de ajutorul de pornire și a utilizat acest sprijin financiar în alt scop decît cel pentru care i-a fost acordat, este obligată la restituirea integrală a sprijinului financiar de care a beneficiat, inclusiv a dobînzilor și penalităților aferente. Normele metodologice ale aplicării hotărîrii de guvern vor apărea la 30 de zile de la intrarea în vigoare a acesteia.
SAPARD și FIDA sînt alte posibilități de finanțare
Județul Bacău are 79 de localități în zona de munte și alte patru localități care intră parțial în această zonă. Dintre acestea sînt un municipiu și trei orașe. Astfel, din zona de munte a județului fac parte municipiul Moinești și orașele Comănești, Dărmănești și Slănic Moldova și, parțial, Tîrgu Ocna – cu satul Poieni. Cele 13 comune ale zonei sînt Agăș, Asău, Balcani, Berzunți, Brusturoasa, Dofteana, Ghimeș Făget, Măgirești, Mănăstirea Cașin, Oituz, Palanca, Solonț și Zemeș. Parțial în zona de munte sînt considerate comunele Bîrsănești – cu satele Albele și Brătești și comuna Pîrgărești – cu satul Pîrîu Boghii.
Producăâtorii agricoli din zona de munte pot beneficia și de alte programe de finanțare, în special prin SAPARD sau prin programul creditare a investițiilor în zona de munte, program extins de Guvern și Fondul Internațional pentru Dezvoltare Agricolă – FIDA și în județul Bacău. prin SAPARD se finanțează 11 măsuri, dintre care șase au fost deja acreditate. Acestea se referă la îmbunătățirea prelucrării și comercializării produselor agricole și piscicole, dezvoltarea și îmbunătățirea infrastructurii rurale, investiții în exploatațiile agricole, dezvoltarea și diversificarea activităților economice pentru generarea de activități multiple și venituri alternative, îmbunătățirea pregătirii profesionale și asistență tehnică. De asemenea, urmează a fi acreditate îmbunătățirea structurilor în vederea realizării controlului de calitate, veterinar și fitosanitar, pentru calitatea produselor alimentare și pentru protecția consumatorilor, managementul resurselor de apă pentru agricultură, constituirea grupurilor de producători, metode agricole de producție proiectate să protejeze mediul și să mențină peisajul rural și silvicultura .
Prin programul FIDA se pot face investiții în cumpărarea de animale de rasă și construirea de adăposturi pentru animale care să asigure condiții optime de creștere a animalelor și dotarea acestora cu utilajele necesare procesului de producție. De asemenea, pot fi accesate fonduri pentru dotarea cu instalații pentru evacuarea dejecțiilor, instalații de muls, alimentarea cu energie electrică etc. Pot fi cumpărate, din acești bani, utilaje agricole necesare procesului de producție în gospodăria proprie sau pentru procesarea produselor animaliere și vegetale. Meșterii satelor își pot dezvolta atelierele de tîmplărie, croitorie și artizanat sau de orice fel, iar întreprinzătorii cu ochii pe agroturism își pot moderniza gospodăriile după asemenea norme. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.