Patru mame au actionat statul roman in judecata, invocand nelegalitatea taierii cu 15% a indemnizatiei pentru cresterea copilului si in anul 2011.
Cele patru mame, Cristina Lita (foto) consilier juridic, fost jurnalist, Catalina Constantin, Mihaela Rosioara si Roxana Modoran, au sustinut in cererea de chemare in judecata ca statul roman nu si-a indeplinit obligatia de a reduce 15% din indemnizatie numai in anul 2010, masura aplicandu-se si in anul in curs, ceea ce determina caracterul permanent al acesteia, fapt ce contravine deciziei Curtii Constitutionale, care a statuat ca masurile financiare restrictive trebuie sa aiba un caracter limitat, adica pana la sfarsitul anului 2010. In plus, mamele au mentionat ca indemnizatia de crestere a copilului decurge din taxele platite din salariu, acesta fiind considerat, in jurisprudenta CEDO, un drept de proprietate, care nu poate fi alterat decat dupa o justa si dreapta despagubire, insa despagubirea nu exista in legile prin care s-au redus indemnizatiile, adica 118/2010, si nici in OUG 111/2010. Cererea de chemare in judecata a fost inregistrata la Tribunalul Bucuresti in data de 7 februarie 2011 si a primit primul termen de judecata de abia in 7 februarie 2012!!!
Mamele-reclamant s-au declarat nemultumite de faptul ca au primit direct indemnizatiile reduse, fara a mai fi anuntate prin decizie ca veniturile le vor fi reduse. Masura reducerii numai a indemnizatiei pentru cresterea copilului reprezinta o masura discriminatorie si descurajanta pentru natalitate, in conditiile in care toate celelalte reduceri au fost declarate neconstitutionale de Curtea Constitutionala. In plus, desi au intrat in concediul medical pe legea veche, din 2005, mamelor li s-a aplicat legea din 2010, care insa este prejudicianta pentru copii, pe de o parte pentru ca prevede ca se mentine taierea de indemnizatie si pe de alta parte, pentru ca, daca mamele se intorc la munca, nu primesc stimulentul de 500 de lei prevazut in legea noua, ci cel de 100 de lei, din legea veche. De asemenea, mamele nu beneficiaza de siguranta mentinerii locului de munca timp de minimum sase luni de la momentul intoarcerii la serviciu, conform legii vechi. Ca atare, mamele cer instantelor sa oblige statul roman sa constate nelegalitatea reducerii indemnizatiei pentru cresterea copilului si plata sumelor aferente legii vechi retroactiv.
Lasă un răspuns