■ Steaua – Dinamo 1-0 (0-0), în etapa a 3-a a Diviziei A la fotbal ■ Ceahlăul, un lider surpriză
N-a fost un joc spectaculos, nu s-au înscris multe goluri dar s-a încheiat cu victoria logică a Stelei, care a fost preocupată mai mult de joc decît partenera sa. Cel care în urmă cu o săptămînă părăsea terenul de joc cu lacrimi pe obraji, de teama unei accidentări serioase, a punctat pentru „roș-albaștri” și a adus victoria echipei sale în marea confruntare cu Dinamo, adică în tradiționalul derby al fotbalului românesc. Claudiu Răducanu, eroul partidei, a jucat în nota obișnuită, adică șters, dar a apărut la țanc pentru a catapulta balonul în plasă în minutul 50. Dinamo a preferat să stea la cutie și să aștepte greșeala adversarului, pentru ca, după ce a primit gol, să-i lipsească forța de a reveni.
Rezultatele etapei a 3-a
Universitatea Craiova – Gloria Bistrița 3-0 (2-0)
Njock (28, 34), Badea (54)
FC Argeș – Poli AEK Timișoara 1-1 (1-0)
Dică (13-pen) / Silvășan (88)
Oțelul Galați – FC Brașov 2-1 (1-0)
V. Iacob (12), C. Mărginean (64) / Buga (71)
FC Oradea – Petrolul Ploiești 0-0
Ceahlăul Piatra Neamț – Apulum Alba Iulia 3-0 (1-0)
Solomon (16), Burdujan (54), Enache (82)
Steaua – Dinamo 1-0 (0-0)
Cl. Răducanu (50)
Partida FC Național – Rapid a fost amînată pentru 27 august.
Bancarii au evoluat sîmbătă seara la Cesena, contra lui AC Milan, meciul încheindu-se la egalitate, 1-1. După executarea loviturilor de la 11 metri, Naționalul s-a impus cu 5-2.
Partida FCM Bacău – Farul Constanța s-a încheiat după închiderea ediției.
Etapa a lV-a
Vineri: Farul – U Craiova (20:00, Prima TV)
Sîmbătă: FC Brașov – FCM Bacău (16:00, Prima TV), Poli AEK Timișoara – FC Oradea, Apulum – FC Argeș, Gloria – Ceahlăul, Rapid – Oțelul (20:00, TVR 2)
Duminică: Petrolul – Steaua (19:45, TVR 1), Dinamo – FC Național (21,15, ProTV). (Cristian BLĂNUȚĂ)
Clasament
1. Ceahlăul 3 2 1 0 7-1 7 (^1)
2. Steaua 3 2 1 0 6-1 7 (^1)
3. U Craiova 3 2 1 0 4-0 7 (^1)
4. Oțelul 3 1 1 1 3-3 4 (-2)
5. FC Argeș 3 1 1 1 3-3 4 (-2)
6. Petrolul 3 1 1 1 2-4 4 (^1)
7. Apulum 3 1 1 1 1-3 4 (^1)
8. Poli AEK 3 0 3 0 1-1 3 (0)
9. FC Național 2 1 0 1 3-4 3 (0)
10. Gloria 3 1 0 2 3-4 3 (0)
11. Dinamo 3 1 0 2 2-3 3 (0)
12. FC Brașov 3 1 0 2 5-7 3 (0)
13. Rapid 2 0 2 0 2-2 2 (-1)
14. FC Oradea 3 0 2 1 1-2 2 (-4)
15. Farul 2 0 1 1 1-3 1 (-2)
16. FCM Bacău 2 0 1 1 0-3 1 (-2)
Lasă un răspuns