Desi par multi, în ordinea istoriei literare cei zece ani de cind a murit Stefan Banulescu, nu sint multi. In agitatia sociala a timpului nostru, în care se include, vrand-nevrind si agitatia vietii literare (cu planuri editoriale ample, cu aparitii editoriale nenumarate, cu colocvii, trenuri regale, decernari de premii etc.), un scriitor e destul de greu sa mai fie vizibil. Pe buna dreptate Nicolae Preliceanu afirma ca Stefan Banulescu nu se afla in actualitatea noastra literara, dar asta numai pentru ca editorii nu si-au concentrat atentia asupra acestui important prozator postbelic. Pentru ca, altfel, Stefan Banuescu se afla în constiinta publicului cititor, a scriitorilor si a ramas viu si influenteaza înca diversi literati. Autoexigenta l-a facut pe Stefan Banulescu sa scrie putin. Insa valoarea unui scriitor nu e o traducere a cantitatii, ci a calitatii estetice. Merita sa ne amintim de acest prozator la zece ani de la disparitia sa si, sint sigur, locul sau în istoria literaturii romane e unul dintre cele mai importante si se va solda, în timp, nu doar cu o evaluare pe masura, ci si cu editii critice si complete ale operelor lui. Eternitatea degajata de cartile sale le vor face pe acestea perene. Nu ma îngrijorez deloc privitor la posteritatea lui Stefan Banulescu. Orice scriitor, dupa deces, fiind absent din spatiul public, intra într-un usor con de umbra. Dar Stefan Banulescu nu a intrat în umbra pentru a disparea definitiv, ci pentru a renaste. O sa-l revedem, cred, mai curind chiar decit ne asteptam si va sta alaturi de acei scriitori ce ar putea fi numiti „exotici”, ca Mateiu Caragiale, George Balaita, Constantin Toiu, Stefan Agopian si, valoric, alaturi de scriitorii „realisti” postbelici, ca Marin Preda, Nicolae Breban, Mircea Horia Simionescu. Conducind tipologiile si întimplarile spre zone arhetipale, Stefan Banulescu a reusit sa surprinda realitatea, dar s-o si transfgureze si sa asigure, în spatiul ei pragmatic, o transcendenta, o lumina umana ce vine din launtrul personajelor. Faptul ca influenteaza si astazi unii scriitori (ca Bogdan Popescu sau Filip Florian), arata ca opera sa e una fundamentala pentru literatura romana. Cei zece ani de la stingerea sa sint, cum spuneam, putini, pentru ca numai timpul poate aduce judecata critica de valoarea într-un vad corect. De fapt, ce s-ar putea spune este ca destinul omului Stefan Banulescu s-a încheiat, în vreme ce destinul operei sale abia începe. Pentru cei mai multi scriitori, cind destinul lor terestru ia sfirsit, se sfirseste si destinul operei lor, care intra în definitiva uitare. Unora, foarte putini, printre care si Stefan Banulescu, Moirele le torc altfel firul vietii si îi menesc unor înfaptuiri durabile. Ramin în urma lor carti ce vor fi citite mereu de alte si alte generatii de oameni. „Mistretii erau blinzi”, volumul sau de nuvele, sau „Cartea de la Metopolis”, celebrul sau roman, primul volum dintr-o tetralogie proiectata sub numele „Cartea milionarului”. Creator al unui tarim imaginar, ca bunaoara Faulkner sau Marquez, Stefan Banulescu traieste printre dicomesienii sai, ce sint sortiti unei existente eterne.
Dan PERSA
Lasă un răspuns