Liderul sindicatului societății Moldosin Vaslui, Ion Aionoaie, a anunțat că președintele grupului de firme Societățile Comerciale Române (SCR) și al societății Chimcomplex Borzești, Ștefan Vuza, a hotărît să înainteze către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului – AVAS o ofertă de preluare a pachetului majoritar de acțiuni de la combinatul vasluian, dar și de la Terom Iași, singurele fabrici de fire sintetice din țară. „Sînt foarte bucuros – a declarat presei Aionoaie – că domnul Vuza s-a hotărît să preia Moldosin și societatea Terom Iași. Motivul pentru care noi, cei de la Moldosin, îl rugăm să se grăbească la preluarea fabricii este acela că în jurul societății se învîrteau prea mulți tăietori de fier vechi și ar fi fost păcat ca o fabrică ce poate fi transformată în una profitabilă să dispară din economia județului”.
Moldosin a ajuns pe mîna salariaților
AVAS a realizat novația cu schimbare de debitor la societatea Moldosin în primăvara acestui an. Astfel, la sfîrșitul lunii aprilie a fost încheiat actul adițional de novație cu schimbare de debitor (o conventie prin care părțile unui raport juridic obligațional sting o obligație existentă, înlocuind-o cu o nouă obligație) prin care Asociația Salariaților PET Moldosin a preluat toate drepturile și obligațiile asumate, inițial, de investitorul Mihai Nasture. Moldosin are un capital social de peste 67 de miliarde de lei, din care statul deținea 50,99%, SIF Moldova – 16,8%, persoane rezultate în urma privatizării în masă – 3,7%,iar alții – 28,51%. Moldosin exporta cantități mari de fibre chimice în țările din Comunitatea Europeană, ca Italia, Franța, Germania, Danemarca și Turcia. Conducerea societății, analizînd stadiul asigurării calității în interiorul ei, a ajuns la concluzia ca este imposibilă menținerea pe piețe pretențioase fără o calitate asigurată de toți factorii implicați, prin ținerea sub control a proceselor. Moldosin Vaslui a obținut, în septembrie 1997, certificarea sistemului calității ISO 9002 prin TÜV Management Service – Germania.
Terom a fost la un pas de lichidare
în această vară, acționarii Terom au aprobat lichidarea societății. Doi investitori străini – Bi Va Fil din Italia, respectiv Rega Textil Buro, din Germania erau interesați să preia fabrica în cosorțiu. Hassan Nanaa, unul dintre acționarii majoritari la Terom, a trimis o notificare către conducerea actuală a fabricii, prin care solicita suspendarea procedurii de lichidare voluntară, pentru că dispune de resursele financiare și materiale necesare continuării activității. Nanaa mai deține 9,2 la sută din acțiunile Terom, iar opoziția sa la lichidarea fostului combinat de fire sintetice nu a fost luată în seamă. AVAS a ajun, în cele din urmă, la concluzia că reluarea privatizării ar fi mai profitabilă. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.