Ștefaniada

Ctitorii monumentale ale tezaurului național

De-a lungul timpului, biserica n-a dus-o prea bine. La 20 martie 1694 ea „era pustie de câtăva vreme”. Ca urmare, este scutită de dări de către Constantin vodă Duca, fiind și în ascultarea mănăstirii Bogdana. Cele mai importante restaurări se vor face aici mai ales în secolul XX. Între anii 1904 – 1905 sînt reparate acoperișul și fațada de vest. Comisia monumentelor istorice se implică și repară bolțile în 1938. Reparații se vor face și între anii 1951-1952, după 1977, dar și după 2001.

În linii mari, biserica păstrează forma și aspectul de odinioară, fiind o construcție pe plan dreptunghiular, cu lungimea de 26,20 m și lățimea de 10,30 m. Fațadele sînt din piatră brută, dar cu decorațiuni alese, constînd în cărămizi de culoare verde, iar în registrul superior se găsesc două șiruri de ocnițe. Între arhitravele arcurilor o notă aparte o dau decorațiunile din cîte trei discuri smălțuite în culorile verde, galbenă și cafenie. Biserica este „boltită cu trei cupole, dispuse în filă și prinse sub un singur acoperiș”. Pronaosul și naosul sînt fragmentate în travee prin intermediul unor arce duble, transversale. Acestea se prelungesc pe zidurile laterale pînă la pardoseală, subțiindu-se treptat. Cele „două travee ale pronaosului sunt acoperite cu câte o calotă sferică, situată deasupra unui inel cilindric”. Este o construcție fără turlă, cu acoperișul în pante. Din pictură, probabil făcută pe la 1530, se mai păstrează o frescă din pronaos, precum și o frescă veche de pe catapeteasmă, retușată la 1775.

Domnitorul era foarte atent la toată această zonă. Borzeștiul se afla la întretăierea a două drumuri comerciale importante: Bacău – Oituz și Adjud – Ghimeș, care se prelungeau spre Transilvania, restul Moldovei, Muntenia sau Dunăre. El va da poruncă ca două poduri să fie construite la Gârbova și Valera Rea, avînd în vedere confluența, aici, a patru rîuri: Trotuș, Tazlău, Cașin și Oituz.

Cît despre așezarea Borzești, începuturile sînt cu totul neclare. În schimb, satele mai apropiate – Malu, Buciumi, Răcăuți sînt menționate în 1458. Dar, la 2 aprilie 1659, Alexandru Lăpușneanu întărea, printr-un document, lui Duma și fraților săi – Gliga și Trif -, ocina din satul Borzești, „privilegiu ce a avut bunica noastră Anușca de la străbunicul nostru Ștefan voievod cel Bătrîn”.

Frații Duma, rude cu Ștefan cel Mare? Enigma nașterii și copilăriei lui Ștefan cel Mare la Borzești rămîne, în continuare, spre atenția istoricilor. Un lucru este cert: marele voievod și-a lăsat amprenta peste veacuri printr-o ctitorie demnă de monumentele nemuritoare ale tezaurului nostru național.

Dar și alți voievozi și înalți boieri au fost încîntați de această mirifică zonă. La 1628, marele logofăt Ștefan Dumitrașcu zidește biserica „Sf. Voievozi” de la Rădeana. Alt mare logofăt, Solomon Bârlădeanu și soția sa Ana, ridică mănăstirea Bogdana, iar la Pătrășcani, în anul 1750, banul Ștefan și soția sa Elena pun temelia bisericii „Adormirea Maicii Domnului”. O cruce din piatră este așezată în 1777 de Radu Stara, după cum spune legenda „pe mormîntul unei rude a lui Ștefan cel Mare”. La Mănăstirea Cașin, la doar cîțiva kilometri de Borzești, după Ștefan, un alt voievod va înălța, la 1655, o măreață ctitorie: Gheorghe Ștefan. Din porunca sa, „a fost înălțată mîndră și măreață mănăstire, copie a Goliei din Iași”. Mai mult, vrednicul voievod a făcut chiar și o „Academie”, intenționînd fără tăgadă să facă aici un centru religios și cultural. (Eugen ȘENDREA)