Ștefaniada

Geniul militar al secolului al XV-lea

Numeroase izvoare istorice relevă calitățile militare ale lui Ștefan cel Mare, conducătorul de oști care a fost elogiat la superlativ de către contemporanii lui. Voievodul Moldovei ne apare ca un mare gînditor militar, un mare strateg și tactician care se interesează și supraveghează direct organizarea oastei, antrenarea ei pentru luptă. Ștefan cel Mare nu este conducătorul unei oști alcătuită din îmbinarea fortuită a unor trupe feudale răzlețe, neomogene. După cum ne-o arată sursele documentare, toți bărbații erau obligați să vină la oaste la chemarea domnitorului, toți trebuiau să-i asculte poruncile, să se supună unor reguli și unei discipline militare. Această disciplină impusă de domnitor îi îngăduie să facă din oastea Moldovei un instrument de luptă bine antrenat, capabil să răspundă eforturilor necesare campaniilor dificile și marilor bătălii care s-au dat pentru apărarea pămîntului românesc al Moldovei. Din împletirea intereselor sociale și politice ale independenței țării, cu geniul militar care a fost Ștefan cel Mare s-a realizat epopeea incomparabilă din a doua jumătatea a secolului al XV-lea.

Datorită autorității domniei, activității de organizare și de antrenare a oastei moldovene pe care Ștefan cel Mare a desfășurat-o, asistăm în timpul tuturor bătăliilor la un vast ansamblu strategic și tactic gîndit și aplicat de marele voievod.

La Baia – 1467 – Ștefan cel Mare a conceput un plan ingenios de distrugere a armatei ungare. Atacul de noapte dezlănțuit din mai multe părți, înaintare în formații de careu pe drumurile principale care duceau spre centrul tîrgului, disciplina, ordinea cu care s-a desfășurat înfăptuirea planului gîndit și condus de Ștefan cel Mare ilustrează strălucita capacitate de manevră a oastei moldovene. Ștefan cel Mare a înfrînt o oaste care păstra în alcătuirea ei multe elemente tipice oștilor feudale din centrul și apusul Europei.

Modul cum a condus campania din 1475 îi dă dreptul voievodului moldovean să fie așezat în galeria celor mai mari comandanți de oști pe care i-a avut lumea. În această confruntare Ștefan cel Mare a luat măsuri care au măcinat moralul armatei turce: a pustiit căile de acces și a hărțuit inamicul. A ales un loc care să suplinească inferioritatea numerică a oastei sale, a făcut întăriri care să sprijine rezistența moldovenilor pe valea Bîrladului, a amplasat artileria în chip ingenios și a distribuit forțele în așa fel încît să poată realiza o bună apărare dar și posibilitatea atacării inamicului din toate părțile. Campania din ianuarie 1475, cea mai dificilă prin amploarea ei, prin problemele complexe de strategie care le-a ridicat a fost cîștigată de Ștefan cel Mare.

Deși moldovenii au pierdut lupta de la Războieni – Valea Albă 1476, aceasta nu s-a transformat într-un dezastru militar, ci a fost un mijloc de a frîna înaintarea turcească. Și cînd nimeni nu mai credea în salvarea țării, Ștefan cel Mare a intrat în acțiune cu oastea refăcută, l-a hărțuit necontenit pe dușman, pe care pierderile de oameni, lipsa hranei, teama de ajutoarele care-i veneau lui Ștefan l-au determinat pe sultanul Mahomed al II-lea să părăsească Moldova. Eforturile întregii țări dirijate cu înțelepciune, prudență și talent au dus în anul 1476 la salvarea Moldovei.

În 1497 Moldova este obligată să înfrunte forțele militare ale regatului polono-lituanian. Și de data aceasta Ștefan cel Mare a dat dovada calităților sale excepționale ca strateg și tactician. Neizbînda polonilor sub zidurile cetății de la Suceava, retragerea acestora, lupta din Codrul Cosminului soldată pentru poloni cu pierderi mari în oameni și materiale de luptă, hărțuirea adversarului, pînă la ieșirea acestuia din țară, sînt tot atîtea momente dintr-un vast ansamblu strategic și tactic gîndit de Ștefan cel Mare, rezolvat prin participarea directă a voievodului la cele mai importante acțiuni care au decis soarta campaniei.

Cronicarul Urechia, vorbind de Ștefan cel Mare, îl descrie ca pe un domn mînios, dar drept la judecată, meșter neîntrecut în arta războiului, expunîndu-și viața în primejdie, pentru ca toți ceilalți să-l urmeze.

A domnit 47 de ani – cea mai lungă domnie din trecutul național al românilor. A dat 36 de bătălii, din care numai două le-a pierdut – la Chilia și Războieni. Pe vremea lui, Moldova avea cea mai mare întindere de pămînt – de la Nistru la Carpați, de la Mare, Dunăre și Milcov pînă în nord în Pocuția.

Toată lumea a lăudat caracterul și virtuțile sale eroice puse în slujba țării și a poporului său. (col (r) Corneliu CHIRIEȘ, col (r) Paul Valerian TIMOFTE)