Biblioteca lui Ștefan cel Mare
Se apropie Crăciunul. În chilia luminată palid de o lumînare ieromonahul Iacov pare fericit. Uită cu totul de frigul din încăpere. Tocmai terminase copia „Syntagmei” a lui Matei Vlastaris. Avea de ce să fie mulțumit: ieșise un splendid exemplar cuprinzînd 334 de file cu filigrame. Mai trebuia doar o legătură din piele și lemn cu ornamente moldovenești făcute cu fierul cald pentru ca totul să fie gata. Textul era „împodobit de un frontispiciu în culori, format din patru cercuri înlănțuite, de o vinietă și de inițiale și titluri sau marginalii cu chinovar”. Era a doua copie. Una fusese făcută de ieromonahul Ghervasie de la Neamț în 1472. Înmuie încă odată pana în cerneală și încheie: „În anul 6983 (1475), cu domnul și din porunca preabinecinstitorului și de Hristos iubitorului și încoronatului de Dumnezeu, a domnului nostru Ioan Ștefan Voievod, domn a toată Țara Moldovei, s-o scris această carte de pravilă pentru mănăstirea de la Putna, fiind arhiereu atunci în Țara Moldovei, preasfințitul Mitropolit Chir Theoctist, în Putna fiind egumen arhimandritul ieromonah Ioasăf. S-a scris cu mîna multpăcătosului, așa-zis ieromonah, Iacov, și s-a sfîrșit în luna decembrie, 23 zile”. Acest manuscris va rămîne la Mănăstirea Putna. Altele, însă, aveau să fie vîndute.
Un confrate, Trif diaconul, în schimb, vinde în anul 1470 un „Apostol”, scris de Mircea diaconul prin 1463, cu 18 galbeni, o sumă enormă pentru acel timp. De fapt, mai toate cărțile atingeau sume astronomice. Pare de necrezut, dar pentru un „Tetraevanghelier”, la 1400 s-a dat o parte a muntelui Prislop, iar cu o ocină, moșie destul de bună, se puteau cumpăra două cărți! Devenite obiecte de mare preț, diaconii s-au apucat de copiat. Era o muncă migăloasă, care trebuia făcută cu mare atenție și, desigur, talent. Diacii Mircea (1463), Trif (1467 și 1477), Petru (1475), Fedea (1489), Isaia (1492), Teodor (1493), Dumitru (1504) și grămăticul Damian (1495), au întemeiat și dezvoltat o adevărată școală de caligrafi din Moldova.
Cercetătorii au inventariat, pînă în prezent, 45 de manuscrise din timpul lui Ștefan, datate, și alte 17 nedatate, aflate în bibliotecile românești sau la mănăstirile Neamț, Humor, Moldovița, Bistrița, Dragomirna și Putna. Din păcate, peste 20 de manuscrise se află în biblioteci din străinătate. Un cercetător al istoriei, Ioan R.Mircea, a aflat care este primul manuscris al epocii scris și păstrat. El se numește „Topographia Cristiana” și datează din anul 1459, adică la doar 2 ani de la preluarea domniei de către Ștefan. Este un frumos exemplar, scris pe hîrtie cu dimensiunile de 28,8 cm x 16,5 cm. Manuscrisul cuprinde două părți; prima parte are 190 de file, iar partea a doua 223 de file. Pe prima pagină copistul a scris: „Această carte, numită Cozma Inidicoplov, aleasă din Scripturile dumnezeiești de binecredinciosul și preaortodoxul Chir Cozma…”
În partea a doua a manuscrisului, exact pe fila 223 Chir Cozma a lipit un fragment de hîrtie scriind: „De la Adam pînă la potop 2260 și de la potop pînă la stîlp ani 629… Iar de la Adam pînă acum în total ani 6967 (1459), scrisă în anul Chiropasha”, adică la 25 martie, cînd se sărbătoreau Sfintele Sărbători de Paști ale anului 1459.
Dar nici arhimandritul mănăstirii Moldovița nu s-a lăsat mai prejos. El ne va lăsa un frumos „Mineiu” la 1466, care astăzi nu se află acolo unde a fost realizat, ci într-altă mănăstire celebră, la Dragomirna, unde se mai află alte „surori”, mineiele pe lunile februarie, mai, iulie, octombrie și noiembrie.
La Curtea Domnească de la Bacău Alexăndrel a arătat, prin toate, că poate fi un demn urmaș al tatălui său. El va dărui bisericii „Precista”, la 23 aprilie 1491, un „Tetraevanghelier” de o rară frumusețe, operă a diacului Teodor Mărișescu.
Despre aceasta protopopul Constantin Tomozei și soția sa Elena scriu în cartea „Biserica Precista din Bacău”, următoarele: „Are titluri în aur. Inițialele ornate în aur și culori. Frontispicii legate la începutul evangheliilor. De pe prima pagină a evangheliei lui Luca, se prezintă motivul cercurilor înlănțuite și, la colțuri, ornamente florale. Se cunoaște aceea înfățișîndu-l pe evanghelistul Luca, cu fond de arhitectură. Dar mai sînt și a evangheliștilor Matei, Ioan și Marcu”. O adevărată capodoperă!
Tot Alexandru mai dăruiește bisericii și un „Panaghiar” cu următoarea notare: „Io Alexandru voievod, fiul lui Ștefan voievod din mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei”, exemplar ce este asemănător cu un altul aflat la Mănăstirea Neamț.
Dar, este foarte posibil ca în „bibliotecile” lor, atît Ștefan, cît și Alexandru să fi avut vestitele romane „Varlaam și Ioasaf”, și „Alexandria”, ultima povestind faptele lui Alexandru Macedon. Desigur, numărul manuscriselor din epoca ștefaniană a fost cu mult mai mare. Timpul, dar mai ales evenimente nedorite, fie că le-au dus în lumea largă, fie că le-au distrus. Multe documente arată că în 1538, cînd Soliman Magnificul a găsit tezaurul lui Petru Rareș, a luat ca pradă de război „și cărți legate în argint și aur, evanghelii”.
Cu siguranță mai există manuscrise din timpul marelui domn, care urmează să fie scoase la lumină și redate circuitului public. (Eugen ȘENDREA)
Lasă un răspuns