Canonizarea marelui voievod
De peste cinci veacuri, oridecîteori se gîndesc la ilustrul domnitor moldovean sau îi rostesc numele, românii îl numesc Ștefan „cel Mare”, dar și „cel Sfînt”. Totuși, canonizarea sa, adică trecerea unei persoane decedate în rîndurile sfinților, s-a făptuit abia în urmă cu 12 ani, în 1992, atunci cînd vestitul nostru domnitor a fost așezat canonic, ca un mărgăritar de mare preț, în coroana Bisericii Ortodoxe Române. El a fost pus, astfel, alături de alte nume ilustre ale istoriei noastre ce și-au găsit locul printre sfinții calendarului creștin: sfîntul Daniil Sihastrul – legat îndeaproape de viața lui Ștefan cel Mare, sfîntul ierarh martir Antim Ivireanul sau sfinții martiri Constantin vodă Brîncoveanu cu cei patru fii ai săi – Constantin, Ștefan, Matei și sfetnicul Ianache.
Prin canonizarea sfîntului voievod Ștefan cel Mare al Moldovei se pecetluiește cultul pe care, de secole, poporul român îl aduce slăvitului domnitor, se toarnă pentru eternitate untdelemnul dragostei și venerației în candela de la mormîntul sfînt de la Putna. Candelă care de cinci veacuri stă aprinsă la căpătîiul domnitorului-legendă.
Evlaviosul Domn Ștefan, deși era crunt în războaie și-i pedepsea cumplit pe dușmanii țării sale, s-a jertfit deopotrivă pentru Biserica străbună ortodoxă și pentru apărarea gliei între hotarele moștenite. Apărîndu-și țara de turci, tătari, unguri sau polonezi, el lupta pentru neatîrnarea neamului și a Moldovei sale scumpe, dar – în același timp – proteja Biserica strămoșească și însăși credința ortodoxă.
Cel care spunea, în actele sale scrise, că este „…din mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei” a zidit 44 de mănăstiri și biserici. După fiecare luptă, ridica un lăcaș de închinăciune. Îl iubea cu dragoste fierbinte pe Dumnezeu și participa la toate slujbele de zi și de noapte. Postea în timpul campaniilor militare, cerînd curtenilor, sfetnicilor și oastei să facă la fel. Era bun și milostiv cu ai săi, dar aprig în pedepsirea vrăjmașilor. Dumnezeu l-a ocrotit prin îngerul său păzitor. Înainte de celebra bătălie cu polonii, la Codrii Cozminului, purtată în ziua de joi 26 octombrie a anului 1497, cînd preoții slujeau lîngă flamura domnească, lui Ștefan i s-a arătat în vedenie biruința. Deasupra oștenilor a văzut, venindu-i în ajutor, Sfîntul Mare Mucenic Dimitrie. Era călare și înarmat ca un viteaz. Oastea moldovenească i-a învins pe polonezi, care veniseră să cucerească Moldova și să-l omoare pe Ștefan.
Cel care purta într-o mînă sabia neiertătoare, purta în cealaltă crucea sfîntă. De aceea l-a ajutat Dumnezeu să-și apere țara și credința ortodoxă pînă la adînci bătrîneți.
Domnul cel mare este Sfînt pentru neamul românesc. Va fi mereu viu și nu va pieri niciodată!… (Sursă: volumul-album „Ștefan cel Mare și Sfînt”, Editura Uniunii Scriitorilor Chișinău, 1997)
Lasă un răspuns