* …între legendă și adevăr
Într-o seară geroasă de ianuarie Dimitrie Bolintineanu răsfoia, la lumina lămpii, „O samă de cuvente”, scrisă de Ion Neculce. Deodată privirea i se opri pe un fragment. Il citește și-l recitește: „Ștefan -Vodă cel Bun, bătându-l turcii la Războieni, au mărsu să între în Cetatea Neamțului. Și fiind mumă-sa în cetate, nu l-a lăsat să între și i-au dzis că pasărea în cuibul său nu piere. Ce să ducă în sus, să strângă oaste, că izbânda va fi a lui. Și așe pe cuvântul mâne-sa, s-au dus în sus și au strâns oaste”.
Tulburat, se ridică de la masă și făcu cîțiva pași prin cameră, gânditor. „Da, e tocmai ce ne trebuie. O pildă pentru noi, românii!”, își spuse el. Luă pana, o înmuie în cerneală și dădu titlul poeziei: „Muma lui Ștefan cel Mare”. Continuă: „Pe o stâncă neagră/ Intr-un vechi castel…”; și încheie: „Dacă tu ești Ștefan cu adevărat,/ Apoi tu aicea fără biruință/ Nu poți ca să intri cu a mea voință./ Du-te la oștire! Pentru țară mori!/ Și-ți va fi mormântul coronat cu flori!”.
De-a lungul timpului poezia avea să fie una din cele mai îndrăgite și mai cunoscute din literatură, exemplul „mumei lui Ștefan cel Mare” fiind citat la toate evenimentele istorice.
Și totuși, Ștefan n-avea cum să se întîlnească cu mama sa atunci. Aceasta pentru că doamna Oltea își dormea somnul de veci la mănăstirea Probota. Piatra de mormînt datează de la 6973 (1465), noiembrie 4.
Așadar, „muma lui Ștefan” era în lumea celor drepți de 11 ani! De unde confuzia? Constantin C. Giurescu scria: „Cu privire la Ștefan cel Mare, Neculce a strâns cincisprezece tradiții (…); admițând că ele au luat naștere concomitent sau la foarte scurt interval după faptele care se referă, rezultă că răstimpul cât au fost transmise prin viu grai, de la o generație la alta, variază între 125 și 175 de ani. Interval suficient pentru ca unele să fie modificate, să intervină chiar unele inadvertențe sau confuzii”.
Bolintineanu, entuziasmat de cele citite, nu a mai verificat datele istorice. O greșeală care avea să dea naștere unei populare poezii. Cît despre Ion Neculce, el recunoaște că nu toți vor fi convinși de temeinicia celor scrise, așa că: „Ce, cine va vre să le creadă, bine va fi, iar cine nu le va crede, iarăși bine va fi, cine cum îi va fi voia, așa va face!”. (Eugen ȘENDREA)
Lasă un răspuns