22 iunie 1462, o zi cu ghinion pentru Ștefan.
Atacînd Chilia, este împușcat în glezna stîngă, iar „oastea se întoarse îndată înapoi, spre Suceava, ducînd cu dînsa pe Domnul rănit care suferă mult timp după această rană și numără pățania de la Chilia ca întîia din înfrîngerile sale…”
Au trecut anii, dar rana nu s-a vindecat. De altfel, nici n-avea cum, căci Ștefan era mai tot timpul călare. Mai mult, în 1486, în lupta de la Scheia, pe Siret, calul lui Ștefan a fost rănit și a căzut cu domnitorul, accentuîndu-i boala de la picior. Timpul trecea, iar rana nu dădea semne de a se închide. Ștefan n-are încotro și apelează la medicii Curții apusene. Se pare că primii medici sosiți la Curtea suceveană au fost „Hermann bacalaurio in medicina” și astrologul Baptista de Vesentio. Sigur ca prezență este, însă, la 1468, Ion Bărbierul (Maestro Zoano barbero), un genovez care făcea cam de toate: tuns și ras, „lăsare de sînge”, scoaterea măselelor, îngrijirea rănilor de război, fiind „un om cu multă experiență”. Apoi, în 1473, apare la Suceava și chirurgul evreu-spaniol, Isaac Beg. Va mai trece un chirurg venețian, care nu se știe ce a făcut. Mihail Sadoveanu scrie că pentru vindecarea rănii însuși Mengli Ghirai îl trimisese pe vraciul cazac Solom „ascuțit la minte și cu barbă roșie”. Un timp s-a aflat la Curtea Sucevei și un mare meșter în repararea nasurilor tăiate, numit Don Antonio Branca. Nimeni nu reușise să aline durerile domnitorului.
După 1500, Ștefan avea din ce în ce mai mari dureri. După mai multe cereri, Veneția îi trimite, la 1 august 1502, pe bătrînul medic Matteo Muriano, bolnav însă și el. Abia după trei săptămîni este capabil să se îngrijească de rana domnitorului. Rana se deschisese din nou. Muriano îl îngrijește timp de două luni de zile și chiar socotește „satisfăcătoare sănătatea domnitorului”.
Pe doctor, însă, puterile îl părăsesc, astfel că la sfîrșitul lunii iulie 1503 moare la Suceava. Familia domnitorului e îngrijorată.
Se hotărăște trimiterea postelnicului Teodor la Veneția pentru a cere un nou medic. Acesta este primit de doge, aflînd de la sol că „domnitorul nu-și poate mișca mîinile și picioarele… dar altfel e sănătos!” Colegiul medicilor din Veneția îl va desemna pe tînărul doctor Hieronimo di Cesena. Ajuns la Suceava, acesta constată că „starea sănătății lui Ștefan era critică”.
La 7 decembrie 1503 Leonardo Massari, aflat la patul bolnavului, constată că acesta avea „picioarele acoperite cu răni”. În ianuarie 1504 de Ștefan se îngrijeau trei medici: Hieronimo di Cesena un hekim (chirurg) trimis de Menghi Ghirai și un bărbier de la Buda. Degeaba. Podagra nu-i dădea pace. N.Iorga a scris: „Suferea de boala pe care i-o dăduseră ostenelele sale războinice, nopțile de iarnă nedormite, în lagăr, petrecerea îndelungată în umbra umedă a codrilor prieteni, goana peste cîmpii în bătaia furtunilor și subt căderea ploilor de primăvară și de toamnă și a zăpezilor mari”. O singură soluție se dădea acestui caz, arderea cu fierul roșu, dar de care nici medicii nu erau siguri de reușită. Familia n-are încotro și acceptă. Se pare că a fost de acord chiar și Ștefan. A urmat o operație groaznică, arderea rănilor cu fierul înroșit, urmată de dureri grozave, care totuși nu i-au întunecat nici mintea, nici judecata. Abia la două zile după operație, marți, 2 iulie 1504, orele patru „din zi”, (în cronica lui Matei Miechowski există informația: 2 iulie 1504 ” la o oră după răsăritul soarelui”) inima lui Ștefan a încetat să bată. „El, scria N.Iorga, fu îngropat la Putna, subt piatra de marmură ce-și pregătise și care se vede și astăzi”.
Putea fi salvat Ștefan?
Cu leacurile și cunoștințele medicale existente atunci, cu siguranță nu. Podagrei, „boală provocată de depunerea sărurilor acidului uric în regiunea unor articulații, inflamîndu-le și provocîndu-i pacientului dureri violente, greu de suportat”, nimeni nu-i venise de hac. La toate acestea se adaugă și vîrsta domnitorului, Ștefan avînd, atunci, 64 sau 65 de ani, o vîrstă înaintată pentru acele vremuri.
Lui Ștefan „poporul, scria N.Grigoraș, i-a păstrat cea mai curată amintire și l-a urcat deasupra tuturor domnitorilor pe care i-a avut”. (Eugen ȘENDREA)
Lasă un răspuns