Eugen ȘENDREA
8 Iulie 1538. Sultanul Soliman, împreună cu fiii săi Mustafa și Selim, se aflau în fruntea unei armate colosale, aproximativ 200.000 de ostași, perfect echipați, părăsind Istanbulul. La 17 iulie ajung la Adrianopol, proclamînd că vor merge în Gazây Kara Bagdar, adică în Moldova lui Petru Rareș. Furia sultanului era mare asupra domnului Moldovei. Mai multe capete de acuzare erau asupra lui. În primul rînd, dovedise nesupunere, neplătind haraciul. Apoi, atacase Polonia, care oprea orice atac asupra ei prin tratatul turco-polon. Mai mult, îl omorîse pe trimisul lui Soliman, Aloisio Gratti. Nici-un supus nu-l supărase așa de mult. Oastea turcească se deplasa rapid. La 16 august ajunge la Babadag, unde Soliman a stat patru zile, vizitînd mormîntul Sfîntului Selgiucid-tuc, Sari Sultuk Batz (Dede), dar mai mult așteptînd răspunsul lui Petru, prin solul său Sinan Celebi. Dar, Petru Rareș refuză, fiind sigur că va fi capturat. Neavînd încotro, Soliman dă semnalul de plecare, armata otomană trecînd, la 21 august, pe la Isaccea-Oblucița, pe un pod de vase. I se alătură Sangeac, beiul de Semendria cu acîngiii YahYapașazâde Mahmet bey și oastea Țării Românești. Firește, Petru n-a stat cu mîinile în sîn. Avea o armată de 70.000 de oameni, intenționînd să reziste „într-un punct fortificat în zona dinspre Botoșani spre Suceava”. Dar, tocmai cînd își pusese totul la punct, constată că este lipsit de sprijinul marilor boieri, care în secret au trimis soli la Soliman. În fruntea lor, Mihu, portarul de la Suceava, comandantul armatei și logofătul Trotușan, care i-au predat cheile Sucevei. După ce, la 9 septembrie, Soliman Magnificul a făcut joncțiunea la Yaș pazari (Tîrgul Ieșilor), cu hanul Crimeii, Sahib Giray, fără nici-o luptă intră în Cetatea de Scaun. În acest timp, Petru Rareș, singur scapă de acîngiii de Semedria, tătarii crimeeni și 300 de ostași munteni, puși să-l prindă, trecînd munții Neamțului la Cetatea Ciceului, feuda sa. La Suceava, padișahul convoacă divanul Moldovei, proclamînd o iertare generală. Noul domn al Moldovei a fost numit, la cererea boierilor, Alexandru, numit de cronicarul turc Mustafa Celâlzâde, Cetină, poreclit mai apoi Lăcustă. Șapte zile a stat sultanul la Suceava. Cea mai mare dorință a sa era, acum, să se găsească imensa comoară a lui Petru. Prin trădare, află locul. Iată ce scrie Mustafa Celâlzâde, martor ocular, despre faimoasa comoară din Moldova, în istoria sa „Clasele țărilor și gradele cailor” (Tabakat ul-memâlik ve derecat ulmesâlik)”: „Dar îndată ce sultanul a aflat despre acest lucru, l-a chemat pe imbrohorul Huseyin aga și l-a însărcinat cu descoperirea tezaurului. Huseyin aga, în urma ordinului primit a început să sape în locurile unde se credea că ar fi îngropat tezaurul. Făcîndu-se săpăturile cuvenite, s-au descoperit lucrurile și averea lui Petru care se compunea din următoarele obiecte și anume: «berbeci de argint, carafe, ibrice, cușme, pahare, săbii încrustate cu aur, săbii germane, săbii foarte înguste și cu vîrful ascuțit, perle prețioase, giuvaericale, vase prețioase pentru flori, cămăși de mătase, cărți legate în argint și aur, evanghelii, cruci, monede în mare cantitate, lucruri și mărfuri, și de asemenea obiecte de podoabă și de lux, stofe de mătase și multe alte lucruri care nu pot fi descrise de pana autorului». Tot el, adăuga că „Banii și toate aceste lucruri au fost luate ca să fie depuse în visteria împărătească drept obiecte de preț”.
Din alte documente mai știm că au fost luate, atunci, drept pradă de război, „cărți legate în argint și aur, evanghelii”.
Aceasta e istoria, pe scurt, a tezaurului moldovenesc capturat în 1538. Printre săbiile luate atunci se aflau, însă, și două din săbiile purtate de Ștefan cel Mare. Ele se găsesc și astăzi la „Muzeul Saraiului” de la Topkapi, din Istambul, în sala a doua a colecției de arme. Ambele sînt încrustate cu aur și au inscripția în slavonă: „Io Stefan voievodul Moldovei”. Așadar, nimeni n-a putut pune, direct, mîna pe vreo sabie a Marelui Ștefan.
În anul 1954 diplomatul și istoricul Marcu Beza descoperise una dintre ele într-un dulap din Ieski-Serai, lungă de 1,30 m și „cu mînerul învelit în sîrmă de argint purtînd numele lui Ștefan Voievod și însemnată cu bourul Moldovei”.
O relatare incredibilă o găsim, însă, în lucrarea „Dicționar geografic al Județului Bacău” a Ortensiei Racoviță, premiată în 1895 de Academia Română: „În dreptul satului Scorțeni, pe dreapta Tazlăului Mare, se află o movilă care zic că ar fi ridicată de Ștefan cel Mare spre a ține mai cu ușurință piept maghiarilor. Acum vreo 40-50 de ani s-au găsit aici o mulțime de arme vechi, săgeți, lănci, săbii. Pe una din ele se vedea următoarea inscripție: Ștefan Vodă Mare. Moldova. Cuvîntul Moldova era scris cu litere mai mari”.
Aceeași însemnare se află și în „Dicționarul Arheologic al Academiei Române”. Descoperirea se făcuse pe la 1850. S-o fi pierdut aici nebiruitul Vodă Ștefan? Nici vorbă! Desigur, movilele artificiale, împreună cu cele naturale au fost incluse într-un sistem original de apărare în cazul invaziilor străine, Dealul de aici să fi fost un punct strategic care reținea un timp înaintarea armatelor străine? E posibil ca o luptă aprigă să-i fi copleșit pe acești apărători. Unul dintre ei, probabil fusese distins pentru curajul său cu acest dar extraordinar, sabia pe care o purta însuși Ștefan. Cei ce au cucerit movila i-au îngropat pe morți cu tot armamentul lor, fără să fi știut că exista și sabia de temut a marelui domnitor.
Deocamdată e doar o explicație…
Lasă un răspuns