Am intrat ieri într-un bar ieftin din Bacău, cu un scop care
acum mi se pare neinteresant. Mă așez și eu ca tot omul la o masă
și aștept să îmi vină comanda. Prin fumul gros și înnecăcios de
țigară, printre atîtea fețe încărcate de farduri și culori stridente,
printre picioare exagerat de dezgolite care patrulau în jurul unei
mese de biliard, văd o fată de 17-18 ani care avea pe masă o cafea
și o carte deschisă. CITEA.
Din cînd în cînd își mai dădea părul după ureche și își mai așeza ochelarii pe nas. Apoi închidea ochii ca și cum ar încerca să perceapă fiecare sunet. Stătea un timp așa, după care deschidea din nou ochii și privea îndelung. Își sprijinea capul în mîini și iar
începea să citească.
M-am ridicat de la masa mea, m-am apropiat de ea și i-am cerut voie să iau loc. A ridicat ochii la mine, puțin surprinsă, și mi-a răspuns imediat: „Da, sigur. Nu aștept pe nimeni. Pe mine mă cheamă EU, dar pe tine?”. Am luat loc și m-am prezentat.
A urmat un moment de tăcere, după care am întrebat-o: „De ce
EU?”. Rãspunsul ei a venit imediat: „Sînt un EU rătăcit într-o lume
ciudată, sînt un fluture care zboară și speră, sînt o aripă albastră,
sînt o rază de soare, sînt însăși iubirea, sînt vîntul sau poate
sînt încă una la fel ca și ceilalți”. Ochii ei erau o carte deschisă. Nu
avea nimic de ascuns. Zîmbetul ei larg îmi dădea impresia că e
puțin naivă. În fine… Discuția noastră a luat amploare. Am aflat
despre ea că o pasionează răutatea omului și caută o limită. Mi-a mai vorbit despre timp, despre infinit, eternitate și despre moarte.
Discuția noastră era deja degajată și simțeam că are încredere în mine. M-a luat de mînă și m-a rugat să închid ochii: „Ascultă! Auzi muzica? Auzi ce vorbesc cei doi de la masa de lîngă noi? Auzi zgomotul bilelor de biliard? Auzi cum mestecă băiatul acela gumă? Dar pe tine te auzi? Haide, spune-mi dacă îți auzi bătăile inimii! Haide, spune-mi că te vezi!” Tonul ei era din ce în ce mai grav. Am deschis ochii și recunosc că m-am cam speriat. Nu puteam să o înțeleg. „Mi-ai stricat jocul!”, îmi strigă ea. „Ești la fel ca ei! Dar… spune-mi, îți place BACOVIA?” (Camelia IOSUB)
Lasă un răspuns