Jurnalista Cătălina Chifu, cu o carieră de succes la Ziarul de Bacău și Deșteptarea, a anunțat că începe o nouă meserie. „Azi sărbătoresc un nou început, un proiect în care cred cu încăpățânare și care îmi dă sens – consilierea vocațională”, a anunțat Chifu, pe Facebook.
„Inspirația a venit de la minunații mei copii, ce traversează vârsta provocărilor, și de la toți adolescenții care au avut încredere să împărtășească din frământările lor, care nu își găsesc încă drumul, sensul, care nu se simt auziți sau sprijiniți”, a explicat fosta jurnalistă.
De aici s-a conturat proiectul la care am lucrat, formarea în consilierea vocațională, un domeniu prea puțin explorat sau creditat. Poate, de aici și provocarea!
Recunosc că mulți m-au întrebat cu ce se „mănâncă” asta, ce moft mai e și ăsta și, sincer, m-am întrebat și eu la început ce ar putea să îmi spună un consilier despre mine mai mult decât știu eu deja!
Ei bine, consilierul vocațional adună ca într-un puzzle toate „piesele” – trăsăturile personalității tale, valorile în care crezi, convingerile păguboase care te țin pe loc, abilitățile și competențele de care poate nici nu ești conștient, la pachet cu lipsa încrederii, pasiunile pe care nu ai îndrăznit să le urmezi, blocajele și limitările în care trăiești, cu credința că ești bine. Uneori, suntem prea implicați în povestea noastră pentru a putea vedea imaginea de ansamblu. Clar și obiectiv.
Dacă simți că-i grea ziua de luni, te invit la o cafea și o discuție. O ciocolată caldă și o recomandare am și pentru adolescentul de lângă tine.
Consiliera vocațională Cătălina Chifu poate fi contactată printr-un mesaj pe profilul său de Facebook.
Lasă un răspuns