Echipa poloneză a venit în Bacău să își vîndă foarte scump pielea și așa a și făcut. După un prim set cîștigat destul de lejer de campionale României, polonezele au revenit puternic, s-au agățat de fiecare minge, de fiecare punct și au răsturnat situația pe tabela de marcaj, reușind să întoarcă rezultatul la 2-1 în favoarea lor. De menționat este că în setul al treilea, voleibalistele băcăuane puteau cîștiga, dar după 22-20 s-au înmuiat. Al patrulea set, care avea să fie și ultimul, s-a dovedit de-a dreptul dramatic. După ce au salvat patru mingi de meci, de la scorul 21-24, voleibalistele noastre au reușit să egaleze, lăsînd publicului speranța că vor putea răsturna, la rîndul lor, situația. în cele din urmă, echipa care a vrut mai mult s-a impus.
Elevele lui Florin Grapă și ale lui Melu Manta formează, totuși, o trupă unită și omogenă pusă pe făcut spectacol, pe măsura dorințelor publicului iubitor de sport din Bacău. Chiar dacă sezonul încă nu s-a încheiat (n.r., mai sînt de jucat două meciuri, unul în campionat și altul în Top Teams Cup, pe 20 decembrie), 2005 a fost, fără îndoială, anul Științei Bacău.
Știința: Viktoriya Polishchuk – Mihaela Truță, Tatjana Boskovic, Andrijana Mitrovic, Lucia Hatinova, Stanija Maletic / Nicoleta Țolișteanu (libero). Au mai jucat Marian și Anghel.
Din echipa poloneză, de departe cea mai bună a fost Kowalcowska, care a tras echipa după ea.
Florin Grapă (antrenor Știința): „Ne vom juca șansa pînă la capăt. dacă sîntem sportivi adevărați. Să dea Dumnezeu să cîștigăm în Elveția. Recunosc, cu părere de rău, că polonezele au fost peste noi, chiar dacă scorurile pe seturi au fost strînse. Nu mă așteptam ca echipa mea să cadă așa, dar este și vina mea că n-am reușit să le scap de încărcătura ce apăsa pe ele. Nu trebuie să ne turnăm cenunșă în cap. Mă voi gîndi ce trebuie făcut pentru a ieși din această stare”.
Pentru a se califica în sferturile de finală ale Top Team Cup, Știința este obligată să cîștige meciul următor, ultimul din grupă, în deplasare cu Volero Zurich (Elveția).
Au arbitrat Yuliyan Gyurov și Andrey Milev, ambii din Bulgaria. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.