VOLEI FEMININ – DIVIZIA A: Cea mai plină de rezultate echipă a Bacăului din ultimul deceniu, adică aceea de volei feminin de la CSU Știința, se află de pe 15 august în cantonament în stațiunea montană Soveja. Excepție fac Nicoleta Țolișteanu și Angelica Chivorchian, ambele aflate în pregătire la lotul național de senioare care va participa la turneul final al Campionatului Mondial din Germania (30 august – 15 septembrie).
Celelate componente ale lotului, din care nu mai fac parte Sorina Marian și Ramona Căpățînă, își văd de treabă la Soveja, inclusiv jucătoarele de lot național Melania Alexe și Irina Bușu Vrînceanu, „ambele cu probleme de sănătate, la genunchi, respectiv braț”, după cum spune antrenorul principal Florin Grapă. Acumulează cît pot Florica Schragner, Alexandrina Tancău, Mihaela Pachițariu, Dana Dan – Ciocan, Camelia Antal. Cantonamentul de la Soveja, localitate în care își oxigenează plămînii și antrenorul secund Melu Manta, va ține pînă pe 24 august după care vor avea loc cîteva partide amicale al căror program va fi stabilit în zilele următoare. Zilnic se efectuează cîte două antrenamente, dimineața pentru trenul inferior (n.r., picioare) iar după amiaza pentru cel superior (brațe).
Altfel, conform spuselor lui Florin Grapă, prezența pe banca tehnică a Științei a lui Aurel Cazacu, în sezonul viitor, este incertă. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns