~3 min lectură 0 comentarii

Știința Bacău a pierdut prima manșă a sferturilor Cupei CEV, cu Dinamo Krasnodar

Redacția Ziarul de Bacău

Știința Bacău a pierdut prima manșă a sferturilor Cupei CEV la volei feminin cu scorul de 0:3 (19-25, 19-25, 18-25), în fața deținătoarei trofeului, Dinamo Krasnodar. ”Studentele” au făcut un meci bun, însă acest lucru nu a fost de ajuns, deoarece formația oaspete a fost mult mai puternică. Având in componență 3 campioane europene, echipa rusă a practicat un joc spectaculos, cu multe atacuri în forță.
Stiinta Bacau - Dinamo Krasnodar
În primul set, Știința a condus cu 8-7 la primul time-out tehnic, dar rusoaicele au revenit și la cel de-al doilea timp tehnic aveau un avans de 3 puncte. Oasptele și-au adjudecat setul la 19. Cel de-al doilea set a fost condus de la un capăt la altul de echipa din Krasnodar, care s-a impus tot cu 25-19. Ultimul set a început foarte bine pentru băcăuance, care au condus cu 8-5, însă Dinamo a apăsat din nou pe accelerație și a reușit să întoarcă scorul, Tatiana Kosheleva și Natalia Malykh impresionând prin numeroasele atacuri spectaculoase. Returul va avea loc pe 28 ianuarie, la Krasnodar, echipa rusă având prima șansă la calificare.

Declarații după meci

Konstantin Ushakov (antrenor Dinamo Krasnodar): ”Am avut un meci foarte bun azi, adversarele noastre au pus presiune pe noi și cred că spectatorilor le-a plăcut partida. Sunt bucuros că am câștigat acest meci dificil pentru noi. Urmărisem câteva meciuri ale echipei dumneavoastră, i-am analizat jocul și nu ne aașteptam să avem un joc ușor. Ne dorim să câștigăm trofeul și în acest an.”

Florin Grapă (antrenor Știința Bacău): ”După părerea mea, nu a fost chiar rău. O înfrângere e o înfrângere, nu se bucură nimeni, însă nu ne-am făcut de râs în fața unei echipe puternice. Echipa rusă a avut o mai mare forță în atac și, chiar dacă au servit foarte bine, n-au făcut chiar atât de multe puncte, ceea ce a însemnat un plus pentru noi la preluare. Per ansamblu, sunt mulțumit de jocul nostru de azi, dar mi-e greu să spun dacă a fost cel mai bun din acest sezon, fiindcă n-am mai întâlnit un adversar de o asemenea valoare. Oricum, cred că soarta calificării s-a jucat în acest meci.”

Natalia Malykh (Dinamo Krasnodar): ”Am întâlnit o echipă foarte bună, cu o apărare care mi-a plăcut și am fost fericită să joc împotriva lor, a fost foarte interesant. Noi am jucat rapid, pe când adversarele noastre au avut o viteză medie, însă mie mi-a plăcut echipa din Bacău. Echipa adversă a jucat mai bine decât o știam și a fost un meci dificil pentru noi.”

Știința Bacău: Ioana Baciu (15), Tatiana Lupu (10), Claudia Gavrilescu (6), Cristina Cazacu (5), Sabina Moisa (4 puncte), Denisa Rogojinaru (2), Mihaela Albu – libero. Au mai jucat: Lorena Ciocian, Crina Bălțatu și Irina Radu. Antrenor: Florin Grapă.

Dinamo Krasnodar: Natalia Malykh (20 de puncte), Tatiana Kosheleva (17), Liubov Shashkova (10), Marina Maryukhnich (9), Ekaterina Efimova (8),Irina Filishtinksaya, Svetlana Kryuchkova – libero. Au mai jucat: Alexandra Pasynkova (2), Daria Talysheva, Svetlana Surtseva, Mariia Bibina – libero. Antrenor: Konstantin Ushakov.

Sâmbătă, 23 ianuarie, ambele echipe de volei ale clubului Știința Bacău vor evolua pe teren propriu, în Sala Sporturilor din Bacău. De la ora 13.30, echipa masculină va disputa derby-ul Diviziei A2 cu Steaua București, iar de la ora 17, echipa feminină va întâlni, în prima etapă a returului Diviziei A1, pe CSM Lugoj.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.