VOLEI FEMININ – CUPA CONFEDERAȚIEI EUROPENE: Știința Bacău, calificată, spectaculos, în optimile de finală ale Cupei Confederației Europene la volei feminin, va avea de făcut față echipei olandeze VC Weert pentru a prinde „sferturile” de finală ale competiției amintite. „Vrem să ajungem cît mai sus”, a spus antrenorul Florin Grapă, înainte ca Știința să învingă la scor echipa ucraineană Krug Cerkasî, cu 3-0, într-un moment în care avea nevoie chiar de asemenea scor. Mai mult decît circumspect, în prima fază a competiției, Grapă are de ce să se bucure. Întotdeauna i-au plăcut portocalele și, apriori, joaca. Primul meci este în Olanda, în prima decadă a lunii viitoare, iar cel de al doilea în cea de a doua. (M. A.)
Știința bate la porțile „sferturilor”
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.