HANDBAL MASCULIN – LIGA NATIONALA: Stiinta Municipal Dedeman Bacau incepe astazi o noua editie a primei ligi masculine de handbal. Adversarul din prima etapa este unul de calibru, UCM Resita, echipa pe care Stiinta n-a reusit sa o invinga in sezonul precedent. Ambele echipe vor juca in cupele europene in acest an, astfel ca se asteapta un joc frumos si spectaculos. Aihan Omer, antrenorul nationalei, va primi replica fostului sau elev Gabriel Armanu.
„Orice meci de inceput de campionat este greu, daramite unul cu o formatie precum cea a Resitei. Vom incerca sa facem tot ceea ce tine de noi, adica sa facem un joc bun. Eu spun ca echipa noastra s-a intarit fata de sezonul trecut, dar la fel a facut si Resita. Pentru noi, va fi un campionat mai greu. Din postura de nou-promovata, in precedenta editie am avut un avantaj, in sensul ca parte dintre adversare nu ne-au luat chiar in serios. Acum, partenerele de intrecere ne cunosc mai bine si se vor concentra altfel la meciurile cu noi. Ramine in continuare sa lucram la omogenizare si la relatiile de joc, lotul fiind in parte modificat”, a declarat antrenorul principal Gabriel Armanu.
Altfel, Sandu Iacob si Vladimir Bajin, doi dintre jucatorii de baza de la Stiinta, sint indisponibili pentru meciul de astazi, in vreme ce Dorde Todorovici este incert.
Iata si lotul cu care Stiinta va aborda acest campionat: Florin Spiridon, Daniel Apostu, Radu Tamas, Shota Tevzadze (portari), Ionut Rotaru, Rares Paunica, Chike Osita Onyejekwe, Marius Bondar, Sandu Iacob, Alin Bondar, Dragos Iancu, Sabin Ignat, Claudiu Dediu, Cornel Grigorie, Radu Ghita, Miroslav Simici, Dorde Todorovici; antrenori Gabriel Armanu, Stelian Bursuc, manager Dorel Sanie.
Partida Stiinta – UCM Resita va incepe la ora 11 si va fi arbitrata de cuplul bucurestean Dinu / Din.
Celelalte meciuri ale etapei inaugurale: Dinamo Bucuresti – Universitatea Bucovina Suceava, Energia Pandurii Tirgu Jiu – CSM Oradea, Universitatea HCM Poli Timisoara – HC Minaur Baia Mare, CSM Medgidia – HCM Constanta, HC Odorhei – Universitatea Transilvania Cluj. Steaua – CS Pitesti 30-20, s-a jucat in devans. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns