HANDBAL MASCULIN – LIGA NAȚIONALĂ: Știința Municipal Dedeman Bacău va încerca să obțină, mîine, o victorie în fața celor de la Dinamo București, în etapa a 11-a a primei ligi masculine de handbal. Handbaliștii băcăuani vor să facă uitată, astfel, amărăciunea pricinuită de rezultatul de egalitate din precedenta etapă, 25-25 cu Universitatea Suceava, pe teren propriu. în același timp, un rezultat favorabil Științei ar readuce echipa băcăuană pe podiumul campionatului.
Partida dintre Dinamo și Știința se va disputa la Buzău, cu începere de la ora 11.
„Eu cred că avem o situație favorabilă. Ei trec printr-o perioadă mai grea și, probabil, sînt mai obosiți întrucît au avut meciuri și în cupele europene. Vrem să profităm de această conjunctură”, a declarat antrenorul Gabriel Armanu.
Tancău nu va juca în acest meci, fiind suspendat după cartonașul roșu primit în meciul precedent. Lotul băcăuan va face deplasarea la Buzău în această dimineață.
Celelalte partide ale etapei a 11-a: UCM Reșița – HCM Constanța, Universitatea Bucovina Suceava – Romvag Caracal, Universitatea Poli Timișoara – HC Odorhei, Steaua – CSM Oradea, HC Minaur Baia Mare – Uztel Ploiești, Energia Pandurii Tîrgu Jiu – CSM Medgidia. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.