Știuca este unul dintre cei mai mari răpitori din apele Europei. Din cauza lăcomiei sale și a agresivității cu care își prinde prada, este denumită și „lupul bălților”. Atacă aproape tot ce mișca în jurul ei, chiar și semenii, canibalismul fiind cunoscut la această specie. Își pîndește prada și de cele mai multe ori atacă brusc fără a o urmări. Are o vedere foarte dezvoltată și o formă hidrodinamică superbă, care-i asigură o mișcare fulger, făcîndu-l un răpitor adevărat, cu puține rateuri. Preferă apele limpezi și liniștite, cu fundul curat, în care abundă peștii mici, prada ei favorită. Poate ajunge la dimensiuni impresionante, pîna la 1,5 metri, și 25-30 kgilograme, trăind între 18 și 25 ani.
Culoarea maroniu-verzuie cu galben pe spate și pe lateral, în modele de „camuflaj”, și alb-gălbuie pe burtă, creează senzația unui „culoar de siguranță”, o ajută să se ascundă în vegetația apelor în așteptarea prăzii, atrăgînd ca un magnet puietul și peștisorii din zonă. Poziționarea ochilor îi permite să mărească unghiul vizual, stabilind cu mare precizie distanța pînă la pradă. Botul lat, asemănator cu ciocul de rață, cu maxilarul inferior ieșit în afară, îi dă posibilitatea să prindă pești mai mari decît jumătate din greutatea sa, sau chiar un pește de dimensiunea ei (fapt des întîlnit chiar și la exemplarele de 2-3 săptămîni). Atît pe maxilarul inferior cît și pe cel superior, știuca are o mulțime de dinți foarte ascuțiți orientați spre interior, astfel că prada ce a fost prinsă nu mai are șanse de scăpare. După prinderea prăzii, o întoarce în gură pentru a o înghiți cu capul înainte. Are o coadă puternică și mare, aripa dorsală fiind în apropierea ei, mărind astfel suprafața din spate, fapt ce-i asigură o pornire spectaculoasă din poziția de pîndă și niște salturi din apă de 1-1,5m.
Perioada de hrănire a știucii este destul de scurtă, 1-2 ore pe zi, după care se retrage perioade lungi în ascunzători, pentru digerarea hranei. Femela depune aproximativ 40 de mii de icre/kg, avînd perioada de depunere a lor de la mijlocul lunii februarie, pînă la mijlocul lunii martie, în apa mică, de aproximativ 5-10 cm. Femelele cresc mult mai mari decît masculii. După perioadă de împerechere, știucile pornesc înfometate la vînatoare printre cîrdurile de babușcă și bibani. Victimele ei fiind în majoritate pești bolnavi sau răniți în atacurile anterioare, știuca are și un important rol sanitar al apelor. (Florin CRĂCIUN)
Lasă un răspuns