Strategii confuze la Ministerul Muncii

Din când în când, fără să o forțeze cineva, dna Mariana Câmpeanu, de la Ministerul Muncii, vorbește în public. Și-acum, și-n precedentul mandat n-am reușit să înțeleg fundamentele doctrinare ale demersurilor sale guvernamentale. Este – scriptic – liberală. Te-aștepți să vezi din partea sa măsuri care să stimuleze libera inițiativă, munca bine făcută și mai multă libertate de acțiune pe piața muncii. Este drept că partidul sau vremurile (dacă nu cumva propriile ei ambiții?!) au dus-o într-o funcție croită, parcă, pentru un socialist: menirea Ministerului Muncii este înțeleasă în România ca fiind aceea de a proteja angajații, de a asigura un trai decent și celor care nu-și prea rup oasele la slujbă. Un liberal sadea ar evita să vorbească toată ziua despre ajutoare sociale și alte asemenea „socialisme”. S-ar concentra pe reducerea taxării forței de muncă, element necesar eficientizării producției. Din păcate, dna Câmpeanu se arată de-a dreptul agasată de asemenea soluții…

Sâmbătă, dna ministru a fost concisă: „Mergând în continuare cu această politică de salarii foarte mici nu vom obține productivitatea pe care o dorim și mai ales nu vom mai reține în țară forța de muncă calificată”. Și după ce a definit astfel problema (foarte gravă, încât n-a mai fost atentă la obsesiva cacofonie din discursurile sale!), a sugerat și soluția: „Personal, dacă mă întrebați, eu nu aș opta pentru această măsură (de reducere a CAS – n.a.), mai degrabă eu înclin să acordăm ajutoare angajatorilor pentru a veni pe piața muncii și a crea mai multe locuri de muncă. Cred că ceea ce oferim acum pentru angajarea unui absolvent de studii superioare, 750 lei pe lună timp de un an, eu cred că este mai important decât a scădea cu 5% contribuția”. Dna Câmpeanu nu observă contradicțiile dintre cele două fraze simple (și nițel cam populiste). În primul rând nu salariile mici reduc productivitatea, ci taman invers! Adică salariile mari sunt garantate de veniturile și profiturile considerabile ale companiei. Nu există în lumea asta vreun angajator care să plătească salarii consistente pentru o activitate nerentabilă. Câtă vreme costurile pe forța de muncă sunt de aproximativ 45 la sută din fondul de salarii, să spună dna ministru cum să-și rentabilizeze un angajator activitatea ca să-și permită salarii babane pentru angajați?

Cât despre stimularea patronilor pentru a crea locuri de muncă destinate absolvenților, aici deja confuzia d-nei ministru este fundamentală. Despre calificarea și cheful de muncă al absolvenților s-au scris tomuri întregi. Cu diplome inutile, fără perioade de practică productivă, acești tineri trebuie să-și înțeleagă statutul de ucenici. Pot visa lefuri mari atunci când vor produce pentru angajator venituri mari. În consecință, firmele înființează posturi noi atunci când știu că piața de desfacere a produselor și serviciilor este în creștere, iar slujbele respective nu sunt destinate unor vârste, ci unor specializări. Cineva este util unui angajator dacă știe bine meserie și dacă înțelege că o carieră profesională se construiește în ani de muncă, trecând prin diferite trepte de pregătire și salarizare. Un patron onest îți va plăti angajații în funcție de cum îi merge afacerea. Un salariat onest, înainte de a întreba cât este leafa, va demonstra ce știe să facă și cât de eficient este. Numai la anumite stabilimente plata se face înainte de a obține satisfacția dorită, dar ele nu fac obiectul reglementărilor Ministerului Muncii…

Ștefan RADU