~3 min lectură 2 comentarii

STUDIU: Bacăul, în topul orașelor cu cele mai proaste servicii de transport. Iată care este zona cu locuitorii cei mai nemulțumiți

Redacția Ziarul de Bacău

Municipiul Bacău este în „top 10” al orașelor cu cele mai proaste servicii de transport, potrivit unui studiu referitor la percepția locuitorilor. În topul negativ național, pe cartiere, se află și o zonă din Bacău apropiată de centrul orașului.

Foto arhivă

Cele mai bune servicii de transport din România se găsesc în Oradea, Brașov și Cluj-Napoca, potrivit studiului „Orașe și cartiere”, realizat de Storia.ro în colaborare cu agenția de cercetare D&D Research. Studiul analizează percepția cetățenilor asupra accesului la servicii de transport în regiunile, orașele și cartierele în care aceștia locuiesc.

Clasamentul primelor zece orașe este completat de Sibiu, Timișoara, Ploiești, Pitești, Constanța, Râmnicu Vâlcea și Alba Iulia, în timp ce la polul opus se află Alexandria, Drobeta Turnu Severin și Călărași, acestea fiind cele mai dezavantajoase trei orașe din punct de vedere al serviciilor de transport. Bacăul este pe locul al nouălea, din coada clasamentului (vezi facsimil).

Facsimil top transport

Bacăul este și în topul negativ pe cartiere

Cele mai dezavantajoase cartiere bucureștene din punct de vedere al serviciilor de transport sunt 23 August, Ghencea și Antiaeriană.

La nivel național, pe primele locuri al cartierelor se situează Valea Aurie din Sibiu, Tineretului din București, Scriitorilor din Brașov. La polul opus, cele mai dezavantajoase cartiere din țară în ceea ce privește accesul la serviciile de transport sunt 5 Călărași din orașul Călărași, Romanești din Craiova și Ciucului din Sfântu Gheorghe.

Ieșenii au desemnat Dacia, Zimbru, Podu Roș, Tătărași și Copou ca fiind cartierele cu cele mai bune servici de transport, în timp ce timișorenii au votat cartierele Sagului, Steaua, Dâmbovița, Soarelui și Lipovei în același clasament.

Băcăuanii din Alexandru cel Bun sunt și ei foarte nemulțumiți, zona lor se află pe locul al 11-lea, în top 20 al celor mai dezavantajoase cartiere (vezi facsimil).

Facsimil top cartiere

Cei mai mulțumiți sunt băcăuanii din Unirii, Ștefan cel Mare, Zimbru, George Bacovia, Cornișa. Minusuri sunt în Tache, Izvoare, Șerbănești, CFR, Alecu Russo, Calea Bârladului, Milcov, Letea.

Despre proiectul „Orașe și cartiere din România”

Percepția cetățenilor asupra orașelor și cartierelor cu cele mai bune facilități educaționale este cea de-a noua temă a studiului amplu realizat de Storia.ro și agenția de cercetare D&D Research – „Orașe și cartiere din România”, ce se va desfășura până la finalul anului 2017. Până în prezent, 258.948 de români au răspuns chestionarului propus de Storia.ro.

Pentru realizarea clasamentului, participanții studiului au fost invitați să evalueze orașele și cartierele în care locuiesc din punct de vedere al serviciilor de transport, de la 1 la 5, unde 1 este foarte rău, iar 5 este foarte bine. Doar mențiunile care au primit cel puțin 100 de răspunsuri au fost incluse în clasamentul final.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. G
    George
    10 octombrie 2017, 09:25
    0

    Atat timp cat toate autobuzele merg in convoi pe centru de ce sa fii multumit? De ce nu circula autobuzele si pe strazile laterale, pe strada garii spre politie, garofitei, constantei, prelungirea bradului, milcov, sturdza, etc. De ce nu merg si in comunele alaturate, acum sunt niste rable de microbuze care trosnesc din toate sudurile si pute in ele a balegar. De ce nu merg autobuzele pana la utlimul magazin, la Praktiker? Acolo angajatii care lucreaza in zona merg pe jos de la ultima statie 2 km. Bine ca merg toti pe centru de zici ca se tracteaza unele pe altele.

  2. p
    peter
    10 octombrie 2017, 20:32
    0

    Numai in Bacau poti vedea asa mizerie de transport in comun ,80 la suta din autobuze merg pe 2 trasee ,de zici ca toata lumea are treaba numai la piata centrala si la gara.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.