O americană este judecată în oraşul Lafayette, statul american Louisiana, pentru uciderea iubitului său, un român în vârstă de 32 ani, relatează miercuri The Advocate.
Avocatul apărării a declarat, marţi, că clienta sa, o femeie de 47 de ani acuzată în aprilie 2009 de uciderea lui George Barbu, originar din România, l-a omorât din greşeală pe acesta, în momentul în care a alunecat şi a căzut la pământ, ţinând în mâini un pistol de calibru 357.
Mary Henderson Trahan este acuzată de crimă de gradul doi.
Incidentul a avut loc la 20 aprilie, în locuinţa cuplului aflată în imobilul cu nr. 100 de pe Carlin Street, în Lafayette.
Procurorul districtual adjunct, Daniel M. Landry III, a declarat că cuplul a început să se certe, Trahan fiind cuprinsă de furie în momentul în care l-a împuşcat pe Barbu.
Daniel M. Landry III a mai spus că probele vor demonstra că Trahan l-a împuşcat pe Barbu în spate, cu un pistol de calibru 357, în timp ce acesta se aplecase să se spele pe mâini la baie.
‘În momentul în care împuşti pe cineva cu un 357 în spate, e clar că intenţionezi să-l omori’, a spus Landry. Acesta a adăugat că glonţul i-a străpuns plămânii lui Barbu, ficatul şi inima.
Avocatul lui Trahan, D. Warren Ashy, a prezentat în deschiderea procesului argumente conform cărora Barbu şi clienta sa erau implicaţi într-o relaţie tumultoasă, amândoi având temperamente colerice.
Ashy a mai spus că Barbu obişnuia să agite un pistol în aer în momentele de ceartă. Potrivit lui Ashy, Barbu avea o problemă cu drogurile, în organismul său fiind depistate după deces substanţe de tipul amfetaminelor, metamfetaminelor şi MDMA.
Ashy a precizat că Barbu a venit în baie când Trahan era deja acolo şi a început să agite pistolul în aer. Trahan ar fi încercat să-l convingă pe Barbu să-i dea pistolul, moment în care a alunecat şi a căzut, făcând astfel ca arma să se descarce.
Ashy a mai spus că clienta sa a sunat la 911, pentru a alerta autorităţile cu privire la incident.
Statul a chemat trei martori să depună mărturie, înainte ca procesul să ia sfârşit marţi. Procesul urma să fie reluat miercuri.AGERPRES
Lasă un răspuns