Sub haine este OMUL

Știți vorba aceea, din bătrâni, cum că „haina îl face pe om”. Se folosesc adesea și vorba în sine și esența ei, iar după o privire fugară peste ceea ce mass-media, cel puțin în general ne arată, aș fi tentată să spun și eu „o, da, cât adevăr se ascunde în spatele vorbei”! Numai că, vedeți voi, privirea ceva mai atentă asupra realității, a acelei realități în care te scalzi tu, ca individ, minut cu minut, oră de oră, zi de zi, vine să dărâme, pentru mine cel puțin, presupusul adevăr al unor astfel de vorbe de duh.

Ne naștem goi, dar atât de NOI, după care, după tiparul sufletesc sau pur și simplu mânați de nevoi materiale de supraviețuire, amândouă în orice caz legate educație, ne alegem – după ce vom fi trecut, tot „noi înșine”, și prin etapa copilăriei, în aceleași tricouri și aceiași pantaloni de trening ca să nu stricăm „straie bune” în cățăratul nostru pe garduri, săritul prin bălți și mâncatul fără restricții de igienă al ciocolatei – ne alegem, spuneam, hainele de muncă. Unii își pun robe, alții își aleg halate albe, unii costume sobre, alții măști și paiete, unii uniforme militare, alții salopete. Iar odată hainele alese, lucrurile încep să capete alte sensuri. Din păcate, nu întotdeauna din cele mai fericite, ba chiar dezastruoase, iar aceasta doar pentru că mulți dintre noi uităm că după ce hainele își vor fi făcut datoria pentru țară, seara, retrăgându-ne în adăposturile noastre, înlăturându-le, redevenim la fel, goi și atât de „noi înșine”.

Nu pot să nu văd – iar asta mă mâhnește teribil, deși știu că e, pe undeva, în natura lucrurilor să fie așa – că în numele hainei, ajungem la violențe, la ură, la irațional acolo unde raționalul există totuși, la încălcări ale propriilor principii, credințe și dorințe ascunse. Și nu pot înțelege, deși accept că așa este, cum o haină poate asigura ordinea publică în mod pașnic, și poate salva vieți și poate fi solidară cu salopete, măști și paiete, halate și robe, iar în unele cazuri, aceeași haină e capabilă de cele mai cumplite reacții. Reacții la comanda cuiva, dincolo de credințele, valorile și dorințele ascunse, proprii, și dincolo de binele public în sine. Îmi răspund: pentru că nu haina acționează de fapt, ci omul de sub ea.

Nu-mi ies din minte cuvintele șoptite, mai demult, ale unui om dezbrăcat mental, pentru câteva secunde, de haina sa albastră aflată (ea, haina) în misiunea de a ne stăpâni sub orice formă „în caz că…”, pe noi, cei dintr-o piață, pe noi, cei revoltați de atâta rău făcut CONȘTIENT de alții, acestei țări: „Vă rog, nu faceți gălăgie, nu vrem să intervenim, toată baza noastră să scăpăm și noi de EI e în voi”. Niște vorbe și atât, și haina s-a întors la datorie. Și totuși, sub ea…

Mădălina ROTARU